Fiţi buni cu alţii
Închipuiţi-vă că aţi avea un copil căruia îi place să se joace cu un căţel favorit şi că într-o bună zi, căţeluşul sare pe stradă şi este călcat de un camion. Imaginaţi-vă băietelul stând lângă trupul câinelui zdrobit şi alături de el imaginaţi-vi-l pe şoferul camionului, care a oprit maşina să vadă ce s-a întamplat. Imaginaţi-vă că îl auziţi pe şofer spunând: "Bine că a fost doar câinele acesta nebun. Mi-era teamă de altceva mai rău. Altă dată să-ţi ţii câinele în curte." şi trăgând o înjurătură a plecat mai departe cu camionul lui. În urma lui, copilul a rămas cu lacrimi în ochi. Lângă căţelul zdrobit s-a aşezat între timp şi inima lui zdrobită.
În faţa acestui tablou tragic se opreşte încă un trecător. Este un om cu inima bună. El ridică trupul câinelui de pe carosabil şi-l aşează cu grijă pe iarbă. Deşi, grăbit, el găseşte suficient timp să stea de vorbă cu copilul şi să-i spună câteva vorbe de mângâiere. Înainte de a pleca, întreabă: "Este tatăl tău acasă?" Cuvintele lui au ceva din căldura unei mângâieri duioase.
Imaginaţi-vă acum că sunteţi pe un drum cu maşina şi v-a explodat un cauciuc. Din păcate nu aveţi nici unul de rezervă. Din goana traficului, un alt şofer lasă geamul jos şi vă strigă ironic: "Norocosule!". Un altul se opreşte şi se apropie spunând: "Vă pot ajuta cu ceva?" Cuvintele celui dintâi apasă cu nesimtire pe o rană deja facută, în timp ce vorbele celui de al doilea sunt ca un balsam alinător.
De mult, un om a căzut între tâlhari în timp ce călătorea între doua orase. Tâlharii l-au bătut bine şi l-au jefuit de tot ce avea, lăsându-l aproape mort la marginea drumului. Fără ajutor, omul acesta ar fi murit. Mi-l imaginez cum stătea aşa, zdrobit în trup şi în suflet şi se întreba singur: "Mor sau vine cineva să mă scape?" Mi-l imaginez auzind cu bucurie paşii cuiva care se apropia pe drum şi parcă simt că tresare de bucurie distingând în silueta trecătorului persoana unui preot. Cu siguranţă că acest trimis al cerului îi va sări în ajutor, dar...preotul a trecut speriat şi grăbit pe alături... Şi omul nostru a mai primit în inima lui încă o rană...
Dar stai! Se aud iarăşi paşi ... Numai să nu fie iarăşi hoţii! Nu-s ei, e un levit! Omul acesta obişnuit cu slujirea la Templu se va grăbi să-l ajute! Vai, nu! Levitul şi-a strâns şi el haina înfiorat de grozava privelişte şi s-a furişat pe drum mai departe. Imaginaţi-vă cât de trist trebuie să fi fost omul nostru văzând că cei doi reprezentanţi ai religiei l-au lăsat să moară şi şi-au văzut egoişti de drum.
După un timp, un alt om s-a coborât pe acelaşi drum. Era un Samaritean, unul dintr-aceia dispreţuiţi de evrei. Probabil că nici prin cap nu-i va trece să ajute un evreu aflat pe moarte. Dar nu! ... Iată cum acest Samaritean se opreşte, se apleacă cu milă, îl ridică pe cel căzut şi-l aşează pe asinul său. Amândoi ajung la primul han, unde Samariteanul îi unge atent rănile şi-l lasă hangiului spre îngrijire, promiţând că va suporta toate cheltuielile la întoarcere.
Toată credinţa muribundului în bunătatea omenească, crunt zdruncinată de atitudinea Preotului şi Levitului, a fost acum restaurată de fapta de omenie a Samariteanului milostiv. Răutatea, indiferenţa, egoismul, cruzimea dărâmă. Numai bunătatea zideşte şi vindecă rănile sufletului. Nu-i de mirare că Biblia spune: "Fiţi buni unii cu alţii" (Efes. 4:32).