(versetele 8-9) Mai mult decît atît, el şi-a socotit aceste lucruri ale firii religioase drept o pierdere, nu numai la momentul întoarcerii la Dumnezeu, ci a continuat să le socotească aşa de-a lungul întregii sale vieţi; căci, în timp ce se putea uita înapoi, spunînd „LE-AM SOCOTIT", el putea de asemenea spune în prezent, „PRIVESC toate aceste lucruri ca o pierdere". În plus, nu numai lucrurile despre care vorbise le socotea ca o pierdere, ci „TOATE LUCRURILE" cu care carnea se poate lăuda şi care i-ar fi dat un loc în această lume. Pavel era un om dintr-o familie stimată, cu o bună situaţie socială, de origine din Tarsus — un oraş nicidecum neînsemnat. Era bine educat, căci învăţase la picioarele lui Gămăliei. Era bine cunoscut conducătorilor iudei şi, sub autoritatea lor, el acţionase într-o manieră oficială; dar cunoaşterea lui Isus Hristos despre care el putea spune „Domnul meu" a aruncat în umbră toate aceste lucruri. Astfel este preţul nespus de mare al lui Hristos, încît, comparate cu El, toate lucrurile cu care carnea se poate lăuda erau socotite de apostol ca fiind doar „gunoi". Ajungînd la această evaluare a lucrurilor, nu-i era dificil a le lăsa să se ducă; căci cine ar face obiecţie cînd este vorba de a părăsi o grămadă de gunoi?

În acest pasaj de cugetare profundă, apostolul ne pune în faţă propria sa experienţă. Am face însă bine dacă ne-am cerceta propriile inimi spre a vedea cît de departe am înaintat pe urmele apostolului, socotind doar ca pe un gunoi bun de aruncat orice avantaje lumeşti care ne-ar oferi un loc între oameni, faţă de preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Isus Hristos, Domnul nostru. În mod natural, noi ne fălim cu orice ne-ar distinge de semenii noştri şi ne-ar aduce onoare, fie că este vorba despre naştere, poziţie socială, avere sau intelect. Cineva a spus: „Ori cu ce te-ai împodobi — poate fi şi cu o cunoaştere a Scripturii — este slava cărnii. Oricît de mic, un lucru este îndeajuns să ne facă mulţumiţi de noi înşine: ceea ce nu vedem la altul este îndeajuns pentru a ne înălţa propria importanţă" (J.N. Darby).

Descoperind în preţul nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos deşertăciunea firii religioase şi lucrurile care reprezintă un cîştig pentru noi ca oameni naturali şi avîndu-L pe Hristos în slavă ca singur Ţel, apostolul poate exprima liber dorinţele inimii sale, toate legate de Hristos, după cum spune:

„Ca să cîştig pe Hristos" (versetul 8), „Să fiu găsit în El" (versetul 9), „Şi să-L cunosc pe El" (versetul 10), „căutînd să-1 apuc, întrucît şi eu am fost apucat de Hristos Isus" (versetul 12).

Cînd apostolul spune, „CA SĂ CÎŞTIG PE HRISTOS", el priveşte capătul călătoriei. El aleargă pe un drum a cărui ţintă este de a fi cu Hristos si al cărui ţel este să fim ca Hristos în slavă, ca Acel Unul spre care ne aruncăm înainte.

În acea zi măreaţă, apostolul poate spune că „VA FI GĂSIT ÎN EL". Atunci se va vedea cum orice binecuvântare asigurată pentru credincios prin lucrarea Lui la cruce, este arătată „în El" în slavă. Aceasta va însemna că îndreptăţirea noastră arătată în El, nu va fi îndreptăţirea ce ar rezulta din propriile noastre lucrări, ci darul obţinut ca rezultat a ceea ce Dumnezeu a făcut prin Hristos. Hristos a fost dat de Dumnezeu pentru fărădelegile noastre şi a fost înviat pentru îndreptăţirea noastră. Credinciosul intră în această binecuvântare prin credinţă.