Filipeni 3:8-9

Toate socotite ca pierdere datorită preţului nespus de mare al cunoaşterii lui Hristos Isus (3.8)

Şi lecţia a fost învăţată temeinic şi pentru totdeauna. Versetul 7 vorbeşte de concluzia la care ajunsese pe drumul Damascului. „Am socotit” – verbul este la trecut. Versetul 8 ne duce în ziua în care scria epistola aceasta, în închisoarea romană.

„Dar în adevăr şi socotesc” – verbul este la prezent. Punctul la care ajunsese când s-a întors la Dumnezeu este confirmat şi chiar adâncit, după treizeci de ani sau mai mult. Numai că acum el putea afirma ceea ce în mod natural nu putea spune când s-a întors la Dumnezeu. Timp de treizeci de ani el crescuse în cunoaşterea lui Hristos şi preţul nespus de mare al acestei cunoaşteri îl domina. Comparate cu aceasta, toate lucrurile nu erau decât o pierdere, şi adâncimea şi entuziasmul credincioşiei lui sunt exprimate în strălucirea cuvintelor „Hristos Isus, Domnul meu”.

Această socotire a tuturor lucrurilor ca o pierdere nu era numai o atitudine a gândirii lui, pentru că adaugă: „pentru care am suferit pierdere a toate”. Este un lucru să socoteşti toate lucrurile ca pierdere şi cu totul altul să suferi efectiv pierderea tuturor. Amândouă au fost experienţa apostolului. El n-a fost tulburat când a pierdut toate, pentru că mai înainte socotise toate ca pierdere. Totuşi în Hristos avea un câştig infinit, în comparaţie cu care orice altceva nu era decât gunoi.

Nu însemna că el ar fi sperat „să-L câştige pe Hristos” ca rezultat al pierderii tuturor lucrurilor, în felul acelora care îşi părăsise averea şi se retrag în mânăstiri cu speranţa că prin aceasta să-şi asigure mântuirea sufletelor lor. Dimpotrivă, după ce a găsit o valoare atât de mare în Hristos, un preţ nespus de mare al cunoaşterii Lui, era pregătit ca în toate lucrurile să sufere pierdere ca să aibă pe Hristos câştig al său. Era o formă minunată a contului profit şi pierdere, în care Pavel se afla ca un câştigător.

A fi găsit în Hristos, în dreptatea dată de Dumnezeu prin credinţa lui Hristos (3.9)

Tot câştigul lui Pavel ar putea fi rezumat într-un singur cuvânt: Hristos. Dar desigur acest lucru este în întregime bazat pe faptul de a fi „în Hristos” şi a sta înaintea lui Dumnezeu în dreptatea care este prin credinţa lui Hristos. În afara acestei poziţii nu ai putea avea pe Hristos ca fiind câştig al tău, nici n-ai fi gata să suferi pierdere în lumea aceasta.

Cât de izbitor este în versetul 9 contrastul dintre „propria mea dreptatea” şi „dreptatea lui Dumnezeu”. Cea dintâi, dacă ar fi posibil s-o ai, ar fi „din lege”. Ar fi ceva cu totul omenesc, şi potrivit cu standardul cerut de lege. Cealaltă este dreptatea în care stă, ca rod al evangheliei. Ea este „din Dumnezeu”, adică este divină, în contrast cu cea omenească. Ea este „prin credinţa lui Hristos”; adică este a noastră pe baza intervenţiei şi lucrării Lui aşa cum este prezentată credinţei în evanghelie. Şi ea este „prin credinţă” adică este primită pe principiul credinţei, şi nu pe principiul faptelor legii.

Am primit noi acest dar? Ne bucurăm că stăm într-o dreptate care este în totul divină în originea ei? înţelegem că toate lucrurile firii noastre în care ne-am bucura sunt o pierdere pentru ca să avem un singur câştig, Hristos ?

Acestea sunt întrebări deosebit de serioase care cer răspuns de la fiecare.

Trei idei importante: să-L câştig pe Hristos, să fiu găsit în El, să-l cunosc pe El (3.8-11)

Putem pătrunde mult în caracterul unui om, dacă îi cunoaştem adevăratele lui dorinţe şi aspiraţii. Pasajul acesta ne dă posibilitatea să vedem care era caracterul apostolului Pavel. Se pare că dorinţele lui sunt prezentate ca trei idei importante, toate în paragraful acestor patru versete, de la versetul 7 la 11.

Întâi, el dorea să-L câştige pe Hristos. În al doilea rând, să fie găsit în Hristos, într-o dreptate care este în întregime divină. În al treilea rând, să-L cunoască pe Hristos şi identificare cu El în înviere, în suferinţe, în moarte. Ne dăm seama de îndată că această a treia aspiraţie are mari adâncimi în ea. L-am putea avea în adevăr pe Hristos ca un câştig al nostru şi pentru îndreptăţirea noastră, şi să fim totuşi săraci şi superficiali în cunoaşterea lui Hristos de către noi. „Să-l cunosc pe El” se pare să fi fost chiar coroana dorinţelor lui Pavel.

Dar nu-L cunoştea Pavel pe Hristos? Desigur, Îl cunoştea, aşa cum în adevăr orice credincios Îl cunoaşte. De fapt el Îl cunoştea într-o măsură mult mai largă decât cei mai mulţi credincioşi. Totuşi este o astfel de infinitate în Hristos, atâtea adâncimi de cunoscut, încât aici îl vedem pe apostol dorind să cunoască mai mult şi mai mult. N-am luat şi noi ceva, chiar puţin din spiritul apostolului? Nu dorim şi noi să-L cunoaştem mai bine pe Mântuitorul nostru – nu numai să ştim despre El, dar să-L cunoaştem pe El Însuşi în intimitatea dragostei Lui?