(versetele 2-3) Avînd privirea îndreptată spre Hristos Isus ca Domn înaintea căruia orice genunchi este gata să se plece, apostolul ne pune în gardă faţă de unele pericole speciale cu care sîntem confruntaţi. Avem să ne ferim „de cîini, de lucrători răi, de falsa tăiere împrejur". Aceste trei rele par că se referă la învăţători iudaizanţi dinăuntrul cercului creştin, care căutau să amestece legea cu harul. Aceasta însemna darea la o parte a Evangheliei harului şi întemeierea din nou pe firea pe care Evanghelia o pune deoparte. Dîndu-şi seama că acest rău atacă fundamentul întregii noastre binecuvîntări, Pavel este necruţător în condamnare. Cîine este cel ce se întoarce la ce a vărsat si nu are ruşine.

Mai mult, aceşti învăţători iudaizanţi acopereau lucrări rele cu o manta religioasă. Tocmai faţă de acest lucru, Domnul îi făcea atenţi pe ucenici, cînd spunea: „nu luaţi parte la lucrările lor". Poate că aceştia afirmau că sînt cei tăiaţi împrejur, care nu se mai încred în ei, dar în realitate, căutînd să amestece legea cu harul, ei încurajau firea religioasă mai degrabă decît s-o reteze. Apostolul expune aceasta în termeni dispreţuitori.

În contrast cu sistemul acestor învăţători iudaizanţi, Pavel expune caracterele remarcabile ale creştinismului. In creştinism, cei care nu au încredere în ei însisi — si realizează astfel tăierea împrejur spirituală adevărată — „se închină prin Duhul lui Dumnezeu" si nu într-un cerc de ceremonii religioase. Ei se laudă în Hristos Isus şi nu cu oameni şi cu lucrările lor. Ei nu au încredere în carne, ci îşi pun încrederea în Domnul. Există, într-adevăr, poftele firii păcătoase pe care trebuie să le judecăm, dar aici apostolul ne avertizează împotriva RELIGIEI FIRII păcătoase. Acesta este un pericol cu mult mai subtil pentru creştini, căci firea păcătoasă religioasă are o aparenţă justă, în timp ce poftele firii păcătoase sînt vizibil rele chiar omului natural. Cineva a spus: „Carnea are atît o religie cît şi pofte, însă carnea trebuie să aibă o religie care să n-o omoare".

Cuvintele apostolului au cu siguranţă un avertisment special pentru noi în acele zile din urmă, cînd învăţătura iudaizantă, care a fost un aşa pericol pentru biserica primară, s-a dezvoltat în creştinătate, devenind un amestec corupt de iudaism şi creştinism. Rezultatul este că a apărut o vastă profesiune în care formele şi ceremoniile au luat locul închinării prin Duhul, în care lucrarea oamenilor inspirată de lege a lăsat la o parte lucrarea lui Hristos inspirată prin Evanghelie; şi ea apelează la omul firii păcătoase, în timp ce nu ridică nici o întrebare cu privire la naşterea din nou sau la credinţa personală în Hristos. Fiind formată ea însăşi după modelul iudaic, creştinătatea a devenit o tabără a imitaţiei iudaice, avînd doar „o formă de evlavie, dar tăgăduindu-i puterea". De această corupţie ne îndeamnă apostolul în celelalte epistole „să ne depărtăm" „să ieşim deci afară din tabără, la Hristos, purtînd batjocorirea Lui" (2 Timotei 3.5; Evrei 13.13).