Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Filipeni 3:18-19 (H. Smith)

de Hamilton Smith - 19 Aprilie 2016

(versetele 18-19) Sîntem apoi avertizaţi cum chiar în acele zile de început erau mulţi învăţători în mijlocul poporului lui Dumnezeu al căror MERS era în aşa fel încît dovedea că sînt vrăşmaşi ai crucii lui Hristos şi al căror sfîrşit avea să fie pierzarea. Fiind departe de a avea smerenia care uită lucrurile rămase în urmă şi se aruncă spre Hristos în slavă, erau în întregime ocupaţi cu lucruri pămînteşti. Dacă apostolul găseşte potrivit să ne avertizeze asupra unor astfel de lucruri, este de plîns. El ne-a prevenit deja cu privire la învăţătorii iudaizanţi care se sprijineau pe firea religioasă. Acum ne avertizează împotriva celor care căutau să abată creştinismul spre un simplu sistem educaţional, în efortul de a face o lume mai bună şi mai strălucită. Aceştia aveau în vedere lucrurile pămînteşti. Ni se atrage astfel atenţia asupra a două rele agresive şi dezmăţate în aceste zile din urmă, unul care foloseşte creştinismul pentru a se sprijini pe firea religioasă, celălalt care îl foloseşte pentru a o hrăni. Amîndouă îl pun deoparte pe Hristos, lucrarea Lui si caracterul ceresc al creştinismului.