Filipeni 3:10

Cunoaşterea lui Hristos prin Scripturi şi prin Duhul Sfânt (3.10)

Cunoaşterea lui Hristos de către noi se face prin Duhul Sfânt şi îndeosebi prin Scripturi. Dacă am fi trăit în zilele Lui pământeşti, L-am fi cunoscut pentru puţin timp. Dar chiar şi într-un astfel de caz, ar fi trebuit să spunem că „acum nu-L mai cunoaştem în felul acesta” (2.Cor. 5.16). când ucenicii Lui au fost acei puţini ani însoţitori ai Lui, au avut în adevăr o experienţă foarte minunată, totuşi în acel timp ei nu primiseră Duhul Sfânt ca la Cincizecime şi de aceea au înţeles foarte puţin pentru moment. Numai după ce I-au pierdut prezenţa printre ei şi au câştigat prezenţa Duhului Sfânt, ei au cunoscut în adevăr semnificaţia a tot ceea ce văzuseră şi auziseră. Tot ce cunoaştem despre Hristos în mod obiectiv ne este prezentat în Scripturi, însă avem Duhul care locuieşte în noi ca să facă toate vii în inimile noastre într-un fel subiectiv.

Cunoaşterea lui Hristos în mod practic. (3.10)

Când cunoaşterea lui Hristos, care ne este prezentată în mod obiectiv, ne este adusă în inimile noastre în mod subiectiv de către Duhul, ea ne conduce la un al treilea lucru: la cunoaşterea Lui într-un fel experimental şi practic. La aceasta face aluzie Pavel în parte de la urmă a versetului 10. Ordinea acestor cuvinte este semnificativă. Ordinea istorică în cazul Domnului nostru era: suferinţele, moartea şi învierea. Aici însă învierea vine întâi. Nici Pavel şi niciunul dintre noi nu poate contempla suferinţele sau moartea fără a fi întăriţi de cunoaşterea puterii învierii Lui. Învierea Lui este modelul şi garanţia pentru învierea noastră. În adevăr, învierea noastră depinde în totul de învierea Lui.

Dorinţa comuniunii cu suferinţele Lui (3.10)

În timp ce apostolul realiza în spiritul lui puterea învierii lui Hristos, privea la „comuniunea suferinţelor Lui” ca ceva de dorit. Dorea să fie făcut chiar asemenea cu moartea Lui! Până ce va veni Domnul putem să cunoaştem puterea învierii Sale într-un fel lăuntric şi spiritual, totuşi comuniunea suferinţelor Sale şi asemănarea cu moartea Lui sunt de un fel foarte practic. Pavel avea să guste suferinţa din cauza lui Hristos şi în felul lui Hristos – suferinţă care avea să fie din aceeaşi categorie a acelor suferinţe pe care Hristos Însuşi le-a îndurat din partea oamenilor. El avea să moară ca martor al adevărului, întrucât Hristos a murit în felul acesta. El dorea aceste lucruri.

Să punem deoparte câteva clipe de tăcere şi să punem întrebări inimilor noastre. Dorim noi aceste lucruri? Mă tem că a pune întrebarea aceasta înseamnă a-i şi da răspunsul. Poate puţini ar fi în stare să spună: „Cred că prin harul Domnului aş putea face faţă acestor lucruri, dacă aş fi chemat să sufăr în acest fel. Dar să le doresc? Nu.” Faptul că Pavel le-a dorit este o mărturie grăitoare a întregului nivel excepţional în care Hristos personal îi capturase inima şi puterea învierii Lui îl umpluse cu un entuziasm sfânt. Fapt este că el era ca un atlet bine pregătit care alerga peste obstacole cu un entuziasm puternic pentru a ajunge la ţintă. Versetele mai dinainte ne-au arătat cum aruncase de la el toate câte păreau avantaje, ca fiind piedici în alergarea lui. Versetele acestea ne spun că el nu va fi reţinut de niciun obstacol, îşi va croi calea prin sârma ghimpată a suferinţei şi ca suferi apele morţii, dacă în felul acesta îşi va atinge ţinta.