Filipeni 3:1-11

În afară de oameni ai lui Dumnezeu precum Timotei şi Epafrodit, care trebuia să fie primiţi şi cinstiţi (cap. 2.29; 1 Corinteni 16.15-18), existau şi lucrători răi, de care filipenii trebuia să se păzească. Aceştia predicau o religie a lucrărilor, care-şi punea încrederea în carne şi care se hrănea din consideraţia oamenilor. Dacă cineva ar fi vrut însă pe drept a face caz de titluri omeneşti, acesta era tocmai Pavel, iudeu de elită, cât se poate de ortodox şi de plin de zel în ce priveşte legea… El aliniază toate aceste avantaje, ca într-un impunător registru de conturi, trage o linie şi scrie: „pierdere“. În acelaşi fel cum este de ajuns să răsară soarele, pentru a face să pălească toate stelele, un singur Nume, cel al lui Hristos glorificat, eclipsează de atunci, în inima apostolului, toate sărmanele deşertăciuni pământeşti; ele sunt estimate nu numai ca fiind fără valoare, ci chiar ruinătoare. Şi nu este un sacrificiu să renunţi la gunoaie! Domnul să ne înveţe să ne debarasăm cu bucurie – aşa cum Bartimeu şi-a aruncat mantaua – de toate cele pe care încă ne întemeiem reputaţia şi cu care ne îndreptăţim! Numai cu acest preţ Îl vom putea „cunoaşte pe El…“, intrând în ceata Sa, pe drumul Său de renunţare, de suferinţă, de moarte, dar de asemeni de înviere (Matei 16.21,24).