(versetele 9-11) Dacă inimile noastre sînt atrase de Hristos, văzînd harul smereniei în coborîrea Lui de la slavă la cruce, vedem de asemenea în El cel mai perfect exemplu al adevărului că „Cine se smereşte va fi înălţat" (Luca 14.11). „S-a smerit," dar Dumnezeu „L-a înălţat foarte sus". Dacă în smerenie El a ajuns mai prejos de toţi, Dumnezeu I-a dat „Numele care este mai presus de orice nume" şi o poziţie de înălţare deasupra tuturor. în Scriptură, cuvîntul „nume" semnifică faima unei persoane. Au existat şi alte nume cu faimă în istoria lumii şi între sfinţii lui Dumnezeu, dar faima lui Hristos ca Om le întrece pe toate. Pe Muntele Schimbării la faţă, ucenicii, în ignoranţa lor, iau pus pe Moise şi pe Ilie pe aceeaşi treaptă cu Isus. Dar aceşti oameni mari ai lui Dumnezeu au pălit în viziune, „Isus a rămas singur" şi vocea Tatălui a fost auzită, spunînd: „Acesta este Fiul Meu preaiubit".

Numele lui Isus exprimă faima acestui Om al smereniei. El înseamnă Mîntuitor şi este astfel un nume mai presus de orice alt nume. Putem oare să nu spunem că este unicul Nume care, pentru a-l asigura, Domnul a trebuit să coboare din slavă către o cruce a ruşinii? Pe cruce a fost scris: „Acesta este Isus". În dispreţul lor, oamenii spuneau: „Să Se dea jos acum de pe cruce". Dacă ar fi făcut aşa, ar fi pierdut numele de Isus, de Mîntuitor. El a fi rămas Creatorul, Dumnezeu puternic, dar niciodată nu ar mai fi fost ISUS, Mîntuitorul. Binecuvîntat să fie Numele Lui! Smerenia Lui L-a făcut ascultător pînă la moartea de cruce şi drept urmare orice genunchi se va pleca în numele lui Isus şi orice limbă va mărturisi spre slava lui Dumnezeu Tatăl, că Isus Hristos este Domnul.