Filipeni 2:6

El Însuşi S-a smerit, EL Însuşi S-a golit, luând un chip de rob (2.6-8)

Ce anume era gândul care era în Hristos Isus? Putem răspunde prin cuvintele din versetul 8: „El Însuşi S-a smerit”. Fapt este că gândul care era în Hristos este cu totul opus gândului care era în Adam. Însăşi cuvintele Domnului din Matei 23.12 sunt o ilustrare a faptului acestuia. În Adam s-a găsit gândul de a se înălţa el însuşi, şi drept consecinţă a căzut în adâncimi. În Hristos s-a găsit jertfirea de Sine, gândul de a Se smeri El Însuşi, şi aşa cum vedem în acest pasaj, El este înălţat în locul suprem.

Pornim de la înălţimea supremă a versetului 6. El era în chipul lui Dumnezeu. Părinţii noştri au fost ispitiţi să ia pentru ei ceva care era mai presus de ei – să devină ca nişte dumnezei, aşa cum ne spune Geneza 3.5. Locul acela nu era pentru ei, şi încercarea lor de a-l căpăta era curată tâlhărie. Dar nu era nimic din toate acestea cu Domnul nostru. În cazul Lui egalitatea cu Dumnezeu nu era ceva de apucat. Ea era a Lui pentru că El era Dumnezeu. Nu putea fi mai presus de ceea ce era. Înaintea Lui era doar alternativa de a sta aşa cum era şi acolo unde era – sau a coborî la noi în smerenie.

Binecuvântat fie Dumnezeu, El a ales pe cea din urmă. Versetul 7 este începutul acestei istorii minunate. Deşi ca origine în chipul lui Dumnezeu. El a luat asupra Sa un alt chip, chipul unui rob, făcându-Se în asemănarea oamenilor. Aceasta însemna că El Însuşi S-a golit, pentru a fi în acest loc.