Filipeni 2:25-30

Calităţi ale lui Epafrodit: frate, împreună-lucrător, împreună-ostaş (2.25-30)

Acum în versetele 25-30, ni se permite să aruncăm o privire asupra calităţilor pe care le avea Epafrodit, pe care apostolul Pavel îl numeşte: „frate al meu, şi împreună-lucrător, şi împreună-ostaş”. El avea acelaşi fel de gândire, şi îndată vedem, când apostolul Pavel spusese: „Nu am pe nimeni de acelaşi gând” că aceasta însemna: „Nu am pe nimeni dintre cei care mi-au fost ajutoarele mele imediate în Roma”. Epafrodit era din Filipi şi nu era avut în vedere în prima remarcă.

Erau şi sunt mulţi care, deşi recunoscuţi ca fraţi, cu greu s-ar putea vorbi despre ei ca lucrători şi soldaţi. Epafrodit era un om cu toate aceste trei calităţi, şi nu numai atât, dar şi un lucrător şi un soldat în întregime „împreună” cu Pavel. Ei au lucrat şi au luptat împreună, cu aceleaşi obiective şi scopuri. Ar putea fi dată o astfel de mărturie pentru cineva astăzi? Credem că s-ar putea, deoarece Noul Testament ne comunică din plin doctrina, felul de viaţă şi lucrarea lui Pavel, acest slujitor al lui Dumnezeu dat ca model. În acelaşi timp ne temem că practic aceasta este o raritate. Orice credincios este chemat să fie un lucrător şi un luptător. Mistria zidarului şi sabia ar trebui să ne caracterizeze pe toţi. Sunt ele ale noastre?. Şi suntem noi caracterizaţi „părtaşi” cu Pavel în folosirea lor?

Călătorind spre Pavel cu darurile trimise de filipeni, Epafrodit se îmbolnăvise şi fusese aproape de moarte. De două ori aflăm expresia „aproape de moarte”. Dar Dumnezeu avusese milă de el şi a îndepărtat această mare întristare şi pentru Pavel şi pentru filipeni, deşi el nu se gândea la viaţa lui, de dragul lucrării lui Hristos, şi de aceea avea să fie preţuit în mod deosebit.

În Epafrodit vedem deci o altă persoană care călca pe urmele lui Pavel şi ale lui Timotei, cupă cum şi ei călcau pe urmele lui Hristos. Gândul care era în Hristos Isus se afla şi în el, pentru că nu numai şi-a riscat viaţa pentru a sluji pe Domnul lui, dar când fusese atât de bolnav încât ajunsese aproape de moarte, a fost „mâhnit” nu din cauza bolii lui, ci pentru că aflase că fraţii din Filipi au auzit de boala lui şi s-au întristat. Era un caz delicat referitor la un om care nu căuta „cele ale sale, ci ….şi ale celorlalţi”.