(versetele 17-18) în versetele care au mai rămas din capitol ne sînt puse înainte trei exemple din viata de toate zilele a credincioşilor care manifestau în mare măsură smerenia lui Hristos, care Se uitau pe Sine pentru a sluji altora şi astfel străluceau ca nişte lumini în lume, ţinînd sus Cuvîntul vieţii.

În primul rînd, Duhul lui Dumnezeu doreşte ca noi să vedem chiar în persoana apostolului pe unul care trăia după exemplul lui Hristos. Credinţa sfinţilor din Filipi, venind cu ajutoare pentru apostol, făcuse un sacrificiu pentru a-l servi. În ciuda acestui serviciu, întemniţarea Iui avea să se sfîrşească prin moartea sa, dar el încă se bucura că îi fusese îngăduit să sufere pentru Hristos şi, pentru acest motiv, îi îndeamnă pe aceşti sfinţi să se bucure. El arată astfel acea smerenie care, privind pe alţii mai presus de sine, se poate uita pe sine şi-L poate urma pe Hristos pînă la moarte. (versetele 19-24). Pavel continuă apoi a vorbi despre Timotei, era „însufleţit de acelaşi senti-ment", marcat de smerenia care se uită pe sine în preocuparea pentru binele altora. Vai! condiţia generală a bisericii primare, încă de pe vremea apostololui căzuse atît de jos, încît departe de a fi caracterizată de această dragoste uitătoare de sine, el spune: „căci toţi umblă după foloasele lor, şi nu după ale lui Isus Hristos". In Timotei, apostolul găsea pe cineva care SE ÎNGRIJEA de alţii şi slujea împreună cu el în a ţine sus Cuvîntul vieţii. Văzînd că Timotei era marcat de smerenia lui Hristos, Pavel îl putea folosi în purtarea de grijă faţă de sfinţi şi spera să-l trimită la adunarea din Filipi îndată ce-ar fi ştiut cum se va sfîrşi încercarea lui.