Filipeni 2:14-16

Strălucind ca nişte lumini în lume (2.14-16)

În felul acesta, învăţaţi de Dumnezeu să iubim voia Lui, şi având în noi gândul lui Hristos, o vom realiza în viaţa noastră. Nu va fi nimic de silă şi cu discuţii, ci aşa cum se potriveşte unor copii ai lui Dumnezeu fără vină şi curaţi, purtând caracterul lui Dumnezeu, ai cărui copii suntem. Omenirea a devenit o generaţie strâmbă şi sucită, şi noi avem să trăim într-un fel care prezintă contrastul cel mai mare posibil. Numai în felul acesta vom fi lumini în întunericul lumii.

Cuvântul „a străluci” din aceste versete este folosit pentru răsăritul sau arătarea corpurilor cereşti pe cer. Aceasta ne dă un gând izbitor. Noi ar trebui să apărem ca luminători cereşti pentru lumea aceasta. Aşa facem noi? Numai dacă suntem cu totul deosebiţi de felul de a fi al lumii acesteia, aşa cum ni se spune în prima parte a versetului. Numai atunci putem în adevăr să oferim altora cuvântul vieţii.

Trebuie să fie viaţă, la fel şi mărturia buzelor noastre, dacă este să oferim cuvântul vieţii. Cuvântul mărturiei devine deseori cuvânt al vieţii pentru alţii, când a fost mai întâi în viaţa celui ce dă mărturie. Dacă aceasta se împlinea în cazul celor credincioşi preaiubiţi de el în Filipi, Pavel avea siguranţa că osteneala lui n-a fost în zadar. El anticipa motivul bucuriei când Hristos Se va arăta şi ca începe ziua Sa. El putea vedea lucrarea lui Dumnezeu în ei, dusă până la capăt, aşa cum spune în capitolul 1.6.