(versetele 12-13) Privirea noastră fiind îndreptată spre Hristos în întreg harul smereniei Sale, sîntem îndemnaţi să respectăm rugăminţile apostolului de a judeca toate înclinaţiile cărnii către ceartă şi slavă deşartă şi de a căuta calea în duhul smerit al Iui Hristos, Exemplul nostru, pentru ca astfel să rezistăm strădaniei duşmanului de a semăna discordia între sfinţi. Cînd fusese prezent între aceşti credincioşi, apostolul îi păzise de atacurile duşmanului; dar acum, cu mult mai mult în absenţa sa, ei aveau nevoie să fie păziţi de adversari din afara cercului creştin si de certuri înăuntru.

Umblînd în spiritul smerit al lui Hristos, ei şi-ar fi dus pînă la capăt mântuirea, în ciuda oricărui efort al duşmanului de a le distruge unitatea şi de a le strica mărturia pentru Hristos; dar să-şi ducă mîntuirea pînă la capăt „cu frică şi cutremur". Realizînd carecterul ispititor al lumii dimprejurul nostru, slăbiciunea cărnii din noi şi puterea Diavolului împoriva noastră, pe drept ne putem înfricoşa şi cutremura. Dar nu sînt legate la fel frica şi cutremurul de ceea ce urmează? Apostolul adaugă imediat: „Căci Dumnezeu este Acela care lucrează în voi". În timp ce nu trebuie să uităm marea putere care ne stă împotrivă, avem a ne teme ca nu cumva să subevaluăm şi să desconsiderăm astfel atotputernica forţă ce este pentru noi şi lucrează în noi, „după buna Sa plăcere, şi voinţa şi înfăptuirea". Dumnezeu ne călăuzeşte nu numai „să facem", ci şi „să dorim" a face ceea ce îi este plăcut. Aceasta este într-adevăr libertate. În afara dorinţei de a face, lucrul^ făptuit în sine ar fi o simplă legalitate servilă. într-un mod natural, ne place să ne realizăm propria dorinţă pentru propria plăcere, dar lucrarea lui Dumnezeu în noi ne călăuzeşte să fim doritori în a-I face plăcerea şi astfel să avem smerenia Iui Hristos, Exemplul nostru, care putea spune: „Desfătarea mea este SĂ FAC PLĂCEREA TA, Dumnezeul meu. (Psalmul 40.8).