Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Filipeni 2:1 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 29 Octombrie 2016

Filipeni 2:1

Hristos, izvorul oricărei mângâieri; comuniunea dată de Duhul Sfânt (2.1)

Cel dintâi verset din acest capitol pare a fi o aluzie la darurile filipenilor care au ajuns la Pavel cu ajutorul lui Epafrodit. Darurile acestea fuseseră pentru el o exprimare care reîmprospăta foarte mult dragostea şi înţelegerea care îi caracteriza şi o comuniune reală a Duhului care exista între el şi ei. ca rezultat, inima lui a fost umplută de mângâiere şi încurajare în mijlocul necazurilor lui. În timp ce recunoaştem aplicaţia directă a acestui verset, să nu pierdem semnificaţia lui generală. Hristos este izvorul mângâierii; dragostea este cea care produce încurajare; Duhul lui Dumnezeu pe care Îl au în comun toţi cei credincioşi cu adevărat este originea comuniunii.

Lucrurile acestea fiind fapte, apostolul le foloseşte în îndemnul pe care-l dă. Cuvântul „dacă” repetat de patru ori în versetul acesta are de fapt sensul „deoarece”. Deoarece aşa sunt lucrurile acestea, el îi roagă să-i împlinească bucuria până la capăt, având acelaşi gând şi înlăturând orice urmă de neînţelegere.