(versetele 27-30) Între timp, apostolul doreşte ca ei să se poarte într-un chip vrednic de Evanghelia lui Hristos — un cuvînt pătrunzător pentru noi toţi, căci avem firea cea păcătoasă în noi şi, fără harul lui Dumnezeu, ea ne poate antrena într-o purtare nu doar mai prejos decît cea vrednică de un creştin, ci cu mult mai prejos decît purtarea unui om de treabă din lume, cum într-adevăr a fost cazul cu unii care îl predicau pe Hristos din invidie şi din duh de ceartă. Pentru ca sfinţii aceştia să umble într-un chip vrednic, el doreşte să rămînă tari în faţa oricărui potrivnic, rămînînd IN ACELAŞI DUH, astfel încît CU UN SUFLET să lupte împreună pentru „credinţa Evangheliei". Marea dorinţă a lui Satan este să-i abată pe sfinţi de la adevăr. „A rămîne tare" în lupta împreună pentru credinţă poate atrage suferinţa. Dar să nu ne îngrozim la gîndul că vreo suferinţă prin care am putea fi chemaţi să trecem ar însemna distrugerea tuturor nădejdilor noastre. În realitate, dacă suferim pentru Hristos, aceasta se va răsfrînge în mîntuirea de toate cursele vrăjmaşului, curse prin care el caută să ne îndepărteze de la „credinţa Evangheliei". Să primim totdeauna suferinţele pentru Hristos ca pe o onoare dată celor ce cred în El. Apostolul era un exemplu pentru o astfel de luptă şi suferinţă, iar ei îl văzuseră deja pe cînd se afla cu ei la Filipi. Samuel Rutherford, pe timpul său, putea să spună: „Cauza lui Hristos, chiar şi cu crucea, este mai bună decît coroana regelui. Să sufăr pentru Hristos este ghirlanda mea cu flori".