Filipeni 1:22-26

Nu „mai bine”, ci „cu mult mai bine”; a rămâne aici pentru progresul lucrării lui Dumnezeu (1.22-26)

Când spune: „nu ştiu ce să aleg”(v.22), nu avem să înţelegem că el ar fi fost să decidă dacă avea să trăiască sau să moară. Cel puţin, aşa gândim. El scria foarte familiar preaiubiţilor lui filipeni care se întorseseră la Dumnezeu prin el, şi de aceea nu se opreşte să spună: „dacă mie mi-ar fi fost lăsată alegerea”. El ştia că era nu numai mai bine, ci cu mult mai bine a fi cu Hristos, totuşi nu el decidea potrivit propriilor sale simţiri. Vedem din nou că singurul lucru care conta era înaintarea intereselor Domnului. Simţea că ceea ce era mai mult pentru ajutorul sfinţilor era să decidă printre ei ceva mai mult, şi de aceea avea încrederea că aşa va fi, cum spusese în versetul 25.

Să fim foarte clari că plecare despre care vorbeşte apostolul aici nu are nimic a face cu venirea din nou a Domnului. El se referă la starea intermediară sau „dezbrăcarea” despre care scrisese în 2 Corinteni 5.4. În acel pasaj el arată că starea de „îmbrăcaţi” – când vom fi „îmbrăcaţi” cu trupurile noastre glorioase este oricum superioară celei de „dezbrăcaţi”. Totuşi aici, în Filipeni, vedem că starea de „dezbrăcat” este cu mult mai bună decât ceea pe care o putem cunoaşte fiind încă îmbrăcaţi în trupurile smeririi noastre de acum. Tot ce înseamnă aceasta în detaliu în mod necesar nu poate fi conceput de noi în condiţia noastră de acum, dar să rămânem siguri că înaintea noastră sunt binecuvântări mai presus de toate gândurile noastre.

Se pare destul de sigur că Pavel era îndreptăţit în încrederea lui şi că „ a rămas şi a fost” cu ei alţi câţiva ani, având în vedere progresul lor spiritual şi bucuria lor, şi le-a dat un motiv am departe de bucurie prin venirea printre ei pentru un timp scurt.