(versetul 21) Aceasta îl conduce pe apostol să afirme că Hristos era unicul scop ce stătea înaintea lui, izvorul şi sensul a tot ce făcea, astfel încît poate spune: „Pentru mine a trăi este Hristos şi a muri este un cîştig". În acest verset, toată călătoria noastră prin această lume este însumată în an¬tonimele „a trăi" şi „a muri". Este o binecuvântare să vezi împreună cu Pavel că atît viaţa cît şi moartea se leagă în Hristos. Dacă trăia, era PENTRU HRIS¬TOS; dacă murea, însemna că va fi CU HRISTOS. Faptul că ÎI avea pe Hristos ca unic scop al vieţii sale, l-a susţinut prin toate împrejurările schim¬bătoare ale vremii şi nu numai că a smuls morţii spaimele pe care le are, dar a făcut moartea mult mai bună decît traiul într-o lume în care Hristos este absent. Aceasta este într-adevăr experienţă creştină autentică, posibilă tuturor credincioşilor. Dar, vai, sîntem nevoiţi să mărturisim cît de puţin este ea cunoscută în măsura în care apostolul a trăit-o. Cum puteau cei care în zilele apostolului Îl predicau pe Hristos din duh de ceartă (1.15), umblînd după foloasele lor (2.21) sau gîndindu-se la lucrurile pămînteşti (3.19), să cunoască ceva din această autentică experienţă creştină? Să ne întrebăm propriile inimii cît de departe am mers, mulţumindu-ne doar să gustăm ocazional o astfel de binecuvântare ca aceea de a trăi exclusiv pentru Hristos. Pentru Pavel, aceasta era experienţa con¬stantă a sufletului său. Nu numai că Hristos era în viaţa lui, dar spune: „Pentru mine, A TRĂI este Hristos". Una este ca Hristos să fie viaţa noastră — orice credincios poate spune aceasta — şi alta este să trăim viaţa pe care o avem în Hristos. Este oare Hristos singurul ţel ce ne stă înainte, care ne antrenează zi de zi, motivaţia a tot ce gîndim, spunem sau facem?