(versetul 20) Apostolul arăta clar caracterul mîntuirii pe care o avea în faţa lui. Evident, el nu se gîndeşte la mîntuirea sufletului, care depinde în întregime de ceea ce a făcut Hristos. Aceasta a fost pentru noi totdeauna rezolvată şi sub nici o formă nu mai depindea de ceva ce ar fi putut să facă el sau de rugăciunile sfinţilor; nici chiar noi nu mai puteam adăuga ceva la prezentul ajutor al Duhului. Pe deasupra, Pavel nu se gîndeşte la eliberarea din închisoare şi în acest sens, la a fi eliberat din împrejurările care îl încercau. Mîntuirea pe care o are înaintea lui este în mod sigur eliberarea completă de tot ceea ce, în viaţă sau în moarte, L-ar împiedica pe Hristos să fie preamărit în trupul său. Hristos umplea inima apostolului, iar aşteptarea lui serioasă şi nădejdea lui erau că va fi păzit de orice l-ar fi făcut să se ruşineze de mărturia lui Hristos si că va putea depune mărturie cu toată îndrăzneala pentru Hristos, încît fie prin viaţă, fie prin moarte să-L slăvească pe El.