Filipeni 1:12-17

Lanţurile apostolului – motiv şi pentru alţii de a vesti evanghelia (1.12-17)

În versetul 12 apostolul începe să vorbească despre împrejurările în care se afla el însuşi; dar nu se arăta ca unul care se plânge sau caută să ne îndrepte gândurile spre ele, ci mai degrabă să arate cum Dumnezeu, care este mai presus de orice împrejurări, le-a făcut să lucreze spre înaintarea evangheliei.

Ce lovitură trebuie să fi fost pentru credincioşii din acel timp, cânt Pavel a fost închis sub mâna de fier a Romei! Se părea că pe neaşteptate a căzut un stingător peste lucrurile şi triumfurile sale nemăsurate şi trebuia să se arate un dezastru total. Totuşi n-a fost nimic de felul acesta, ci dimpotrivă, şi în versetele care urmează aflăm felul în care Dumnezeu a întors situaţia spre bine.

Era ceva deosebit spre bine că lucrurile s-au desfăşurat în aşa fel încât să arate că punerea în închisoare a lui Pavel era în întregime din cauza evangheliei. De la cercurile mai de sus ale Romei până la cele mai de jos se făcuse cunoscut clar că lanţurile lui erau pentru Hristos, şi nu ca ale acelor răufăcători obişnuiţi.

Era chiar mai mult spre bine, că cei mai mulţi dintre fraţi au căpătat îndrăzneală datorită închiderii lui. În loc să fie descurajaţi şi înfricoşaţi, au îndrăznit cu o încredere deplină în Domnul şi prin urmare au fost mai fără teamă când vesteau Cuvântul. Era o minoritate nefericită care se alăturase predicări cu motive rele – pentru că aceştia erau împotriva lui Pavel şi sperau să-i facă şi mai mare necaz – dar oricum, ei Îl predicau pe Hristos şi de aceea Dumnezeu stăpânea toate spre binecuvântare.