Fapte 20:17-38

La Milet, Pavel îi cheamă pe bătrânii adunării din Efes pentru a le da recomandările sale şi pentru a-şi lua rămas-bun. Le aminteşte ce a fost lucrarea lui printre ei şi exemplul pe care şi l-a fixat ca să li-l dea. Îi avertizează cu privire la pericolele dinăuntru (v. 29) şi de afară (v. 30) care ameninţă adunarea. Cum să le facă faţă? Îi îndeamnă la veghere (v. 31), dar mai presus de toate îi încredinţează harului lui Dumnezeu (v. 32). În ce-l priveşte, apostolul nu are decât un singur gând: să termine în credincioşie alergarea lui (este a lui personală; comp. cu 2 Timotei 4.7), precum şi „lucrarea“ (aceasta este a Domnului). Viaţa lui nu mai are alt sens şi el este gata să o sacrifice pentru această Adunare pentru care vărsase deja multe lacrimi (v. 19,31; Coloseni 1.24). Dar ce erau acestea faţă de valoarea infinită pe care ea o are înaintea lui Dumnezeu? Pe El L-a costat nu mai puţin decât sângele Propriului Său Fiu (v. 28; 1 Petru 1.19). Apostolul găseşte în acest preţ incomensurabil motivul devotamentului său şi îl reaminteşte administratorilor de la Efes, pentru a sublinia responsabilitatea lor.În încheiere, Pavel aminteşte unul dintre cuvintele Domnului Isus: „Este mai ferice să dai, decât să primeşti“ (v. 35). Să-l putem pune şi noi în practică, imitându-L pe Acela care ne-a dat totul!