Ezechiel 9:1-11

Ezechiel a putut constata cu ochii lui în ce fel josnic fusese călcată în picioare gloria Domnului, de aceea acum nu-i este greu să înţeleagă cât de îndreptăţită era pedeapsa. Şi aceasta era chiar la porţi (v. 2)! Dumnezeu însă este departe de a-l face pe cel drept să piară odată cu cel rău (Geneza 18.25). În mijlocul celor şase oameni înarmaţi cu „arme de măcel“ se găsea un al şaptelea care ţinea în mână un instrument al harului: călimara scriitorului, pe care, la porunca Domnului, urma să o folosească pentru a le face un semn (ebr. „tau“) pe frunte tuturor acelora pe care păcatul îi făcea să suspine şi să geamă (comp. cu Apocalipsa 9.4; această literă T, ebr. „tau“, ultima din alfabetul ebraic, era folosită ca semn şi ca semnătură: Iov 31.35). Omul îmbrăcat în haină de in ne îndreaptă gândurile spre Domnul Isus. În casa cea mare a creştinătăţii, invadată de rău şi pe punctul de a fi judecată, El Şi-a pus pecetea Sa, Duhul Sfânt, asupra tuturor acelora care-I aparţin: un semn divin prin care Dumnezeu Îşi recunoaşte copiii. După ce toţi cei credincioşi şi-au primit semnul protector, poate fi lansat ordinul de distrugere către răzbunători. Iar judecata trebuie să lovească întâi elementele cele mai responsabile: templul pângărit, cel pe care Ezechiel îl vizitase (v. 6; comp. cu 1 Petru 4.17).