Versetul zilei

„Să-ți respecți tatăl și mama“ este prima poruncă însoțită de o promisiune „ca să-ți fie bine și să ai viață lungă pe pământ!“.

Efeseni 6:2-3 (NTR)

Ezechiel 2:1-3:11 (Jean Koechlin)

de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017

Ezechiel 2:1-3:11

Măreaţa viziune de care are parte Ezechiel va fi – ca şi în cazul lui Isaia, în capitolul 6 al cărţii lui – punctul de plecare al chemării şi al slujbei Sale. Duhul lui Dumnezeu îl pătrunde, îl face să stea în picioare şi îi deschide mintea pentru Cuvântul divin cu care – înainte de a-l putea transmite – trebuia să se hrănească (comp. cu Apocalipsa 10.8-11). Prin aceasta, îi simte efectul întâi asupra propriului suflet, pentru că este imposibil să aplici cu eficacitate Cuvântul în dreptul altora fără să-i fi încercat mai înainte tu însuţi dulceaţa … sau ascuţişul (cap. 3.1-3; Ieremia 15.16). Într-o manieră generală, hrănirea cu Sfintele Scripturi încă din tinereţe este secretul întregului serviciu folositor Domnului.„Israel nu va voi să te asculte“ (cap. 3.7) – îi spune Domnul mesagerului Său – pentru că, de fapt, „pe Mine refuză El să Mă asculte“. Pe buzele celui credincios trebuie să se găsească nu propriile cuvinte, ci cele ale Domnului. Un astfel de mesaj nu va lăsa niciun loc discuţiilor inutile. Şi el trebuie primit în inimă (cap. 3.10).Fruntea casei lui Israel era dură, însă Domnul îi dădea slujitorului Său o putere cu atât mai mare (comp. cap. 3.8,9 cu Isaia 50.7 şi cu Luca 9.51). Însuşi numele lui era, de altfel, o promisiune, Ezechiel semnificând: Dumnezeu dă tărie.