Ezechiel 20:1-14 (Jean Koechlin)
de Jean Koechlin - 05 Ianuarie 2017
-
Categorii:
- Ezechiel - Comentarii Jean Koechlin
Ezechiel 20:1-14
Bătrânii, cei care în urma primei lor vizite par să nu fi învăţat nimic (cap. 14), vin din nou la Ezechiel. Dumnezeu le-a enumerat – prin robul Lui de astă dată, nu printr-un limbaj simbolic – lista urâciunilor lui Israel, o listă tot atât de veche ca şi istoria acestui popor. Ei s-au răzvrătit încă din Egipt; au refuzat să părăsească idolii şi n-au vrut să asculte de Cel care li Se revelase (v. 8). De aceea, pentru a Se face auzit, Domnul Şi-a dus poporul în pustiu. Nimic nu este mai impresionant ca liniştea pustiului. Este un mediu propice pentru a-L asculta pe Dumnezeu; acolo nu eşti distras de zgomote exterioare. Israel a primit acolo, în Sinai, rânduielile şi judecăţile Domnului (v. 10,11). În pustie, Ioan va predica mai târziu pocăinţa şi venirea lui Mesia (Ioan 1.23). Tot în pustie, poporul va fi dus încă o dată înainte de venirea în putere a Domnului, pentru ca Dumnezeu să vorbească inimii lui (Osea 2.14). Moise, Pavel şi atâţia alţi slujitori au fost îndelung pregătiţi în pustie înainte de a intra în slujbă (Exod 3; Galateni 1.17,18).Să nu refuzăm deci, iubiţi prieteni, această punere deoparte necesară, indiferent sub ce formă (singurătate impusă, boală lungă etc.) găseşte Domnul cu cale uneori să ne izoleze.