Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Exod 7:14-25 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 15 August 2016

Exod 7:14-25

  Dacă egiptenii nu ţin cont de primele două semne, aşa cum îi spusese Domnul lui Moise, urmează al treilea semn, cu adevărat serios: apa transformată în sânge. Apa ne vorbeşte despre lichidul care răcoreşte şi dă viaţă, în timp ce sângele vărsat vorbeşte despre moarte. Cuvântul i-a fost dat omului pentru a-i oferi viaţa, dar, dacă acesta nu îl primeşte şi refuză să creadă, acelaşi cuvânt va deveni pentru el judecată şi moarte (citiţi Ioan 12.48). Astăzi Cuvântul vesteşte harul, dar şi judecata pentru cei care nu-l primesc. Într-un fel sau altul, toţi îl vor întâlni, fie în prezent, spre viaţă, fie mai târziu, spre moarte!Ceea ce vorbise Domnul a venit asupra egiptenilor. Nilul, artera vitală a ţării, din care ei îşi făcuseră un zeu, devine acum un obiect care provoacă dezgust şi scârbă. Sângele umple râul, canalele, bălţile, iazurile, chiar şi vasele. Toate izvoarele la care lumea îşi potolea setea sunt otrăvite şi ucigătoare (v.18). Să ne ferim să bem din ele! Şi de această dată vrăjitorii fac acelaşi lucru prin farmecele lor. Prin puterea lui Satan, ei imită ceea ce aduce moartea numai pentru a face şi mai mare nenorocirea poporului. Ar fi făcut mult mai bine dacă şi-ar fi arătat talentele transformând sângele în apă, dar erau incapabili de aşa ceva.