Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Exod 28:31-43 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 15 August 2016

Exod 28:31-43

  Mantia în întregime albastră pe care Aaron trebuia s-o poarte sub efod ne vorbeşte despre caracterul ceresc al Marelui nostru Preot. În timp ce Hristos a fost înălţat „mai presus decât cerurile“ (Evrei 7.26), de pe pământ Îi este adusă o mărturie din partea „fraţilor uniţi împreună“, susţinuţi de preoţia Lui cerească şi care constituie „marginea veşmintelor lui“ (Psalmul 133.1, 2).Clopoţeii ne fac să medităm la ce ar trebui să se audă în vieţile copiilor lui Dumnezeu. Zornăitul lor era dovada că preotul era viu. Le arătăm noi oare tuturor celor din jur că Hristos este viu? Rodiile reprezintă fructele: ceea ce trebuie să se vadă în vieţile sfinţilor, dacă rămân legaţi de „mantia“ Omului ceresc (compară cu Ioan 15.5). Şi subliniem că, din vreme ce clopoţeii şi rodiile sunt în număr egal, vorbele şi faptele trebuie să meargă împreună în viaţa fiecărui copil al lui Dumnezeu. Dar, dacă ne simţim slabi şi dăm greş în această mărturie şi slujbă, avem o resursă: Isus înaintea lui Dumnezeu în sfinţenia Lui absolută, având pe frunte placa de aur „Sfinţenie Domnului“. Privind la El nu vom mai fi preocupaţi de slăbiciunea noastră, ci de perfecţiunea Lui.Ultima parte a capitolului descrie îmbrăcămintea fiilor lui Aaron şi ne face să ne gândim la promisiunea din Psalmul 132.16.