Exod 2:1-14

　　Dumnezeu, în harul Său, nu a dorit să-Şi lase poporul în robie. El le-a dat un salvator: pe Moise, simbol al lui Hristos, a cărui istorie ne este relatată în numeroase locuri din Scriptură (Fapte 7.20 ...; Evrei 11.23 ...). În coşuleţul (sau chivotul) pe care i l-a pregătit mama lui avem o imagine a grijii deosebite cu care părinţii creştini îşi protejează copiii de influenţele dăunătoare ale lumii din afară. Dar numai această grijă nu este suficientă. Este necesară credinţa: coşuleţul trebuia pus pe apă. Şi Dumnezeu răspunde acestei credinţe cu o salvare providenţială. El dirijează totul din umbră. În final, porunca lui faraon nu va avea alt rezultat decât acela de a pregăti în însăşi casa lui un răscumpărător pentru Israel.Ajuns la maturitate, Moise dă dovadă de o credinţă de excepţie, ca şi părinţii săi. Evrei 11. 24 ... subliniază cum el refuză viitorul strălucit care i se oferă; el alege ... socoteşte ... şi care îi este secretul? „Privea spre răsplătire“. Măreţ exemplu pentru toţi cei care avem înainte această alegere: lumea cu gloria şi cu plăcerile ei, sau „ocara lui Hristos“! Moise venise pentru a-şi elibera poporul. Dar şi din punerea lui deoparte putem desprinde învăţături importante. Oricât de mare ar fi afectivitatea noastră, nu-L putem urma pe Hristos prin puterea noastră naturală (v. 12; comp. cu Ioan 18.10).