Evrei 9:1-15

Capitolele 35-40 din Exod relatează cum a fost construit cortul. Leviticul dă instrucţiuni cu privire la jertfe (cap. 1-7), apoi cu privire la preoţi (cap. 8-10). Toate aceste rânduieli pentru o închinare pământească îşi demonstraseră însă în mod tragic neputinţa. Cortul era despărţit de o perdea de netrecut. Preotul, fiind păcătos, era obligat să aducă jertfe pentru el însuşi (v. 7; cap. 5.3), jertfirea berbecilor şi a viţeilor „neputând să desăvârşească, în ceea ce priveşte conştiinţa, pe cel care slujeşte“ (v. 9). Atunci Dumnezeu ne vorbeşte de un cort ceresc „mai mare şi mai desăvârşit, … adică nu din această creaţie“ (v. 11; cap. 8.2). Dar la ce ar fi fost bun acest cort fără un preot capabil să slujească în el? Şi la ce ne-ar folosi un preot (cap. 5-8), dacă jertfa n-ar fi de asemeni excepţională? (cap. 9 şi 10). Pentru siguranţa noastră deplină, Isus este în acelaşi timp şi una şi alta. Ca Jertfă, El ne dă pacea conştiinţei; ca Preot, ne asigură pacea inimii şi ne păstrează în comuniune cu Dumnezeu. Sub vechiul legământ, totul era nesigur şi condiţionat. Acum însă, totul este veşnic: răscumpărarea (v. 12b; 5.9) şi, tot astfel, moştenirea (v. 15b). Nimic nu va putea să ni le răpească, nici să ni le pună în discuţie.