Evrei 11:8-16

Încă o dată în Biblie, Avraam şi ai lui sunt aleşi de Dumnezeu pentru a ne învăţa ce este credinţa. „Avraam, când a fost chemat, a ascultat…“. Când asculţi de cineva fără a-i cunoaşte intenţiile înseamnă că ai încredere deplină în el. Atunci când Dumnezeu porunceşte, credinţa ştie să meargă (v. 8) şi, de asemenea, ştie să locuiască (v. 9). Patriarhului i s-a întâmplat să locuiască în Haran, când el trebuia să meargă până în Canaan (Fapte 7.4) şi, de asemenea, i s-a întâmplat să meargă în Egipt, când ar fi trebuit să locuiască în ţară (Geneza 12.10). Aici însă, Dumnezeu găseşte plăcerea să acopere paşii greşiţi, aşa cum şi trece sub tăcere râsul Sarei, tristul sfârşit al istoriei lui Isaac şi tristul început al celei a lui Iacov; El reţine din viaţa alor Săi numai ceea ce-L glorifică şi singură credinţa Îl poate glorifica.În principiu nu este posibil să ai în acelaşi timp două patrii. Promisiunea unei cetăţi cereşti făcuse din Avraam şi din ai lui nişte străini pe pământ, lucru pe care ei nu s-au temut să-l proclame (v. 13; Geneza 23.4) şi pe care l-au şi arătat în mod clar locuind în corturi (2 Corinteni 4.18; 5.1). Pentru că lor nu le-a fost ruşine de Dumnezeul lor, de aceea nici Lui nu-i este ruşine de ei. El Îşi revendică acest nume de Dumnezeul lui Avraam, al lui Isaac şi al lui Iacov. Poate fiecare dintre noi să-L numească „Dumnezeul meu“?