Evrei 11:17-31

Jertfirea lui Isaac dovedeşte că Avraam credea în înviere (comp. cu Romani 4.17) şi că-L iubea pe Dumnezeu mai mult decât pe unicul lui fiu. Lunga istorie a lui Iacov este relatată prin toiagul lui, rând pe rând instrument de păstor, sprijin al călătorului, al şchiopului şi în final al adoratorului (v. 21). Despre Isaac am putea gândi că discernământul lui a fost prea târziu, iar despre Iosif, că ar fi fost mult mai multe lucruri de spus despre el decât această simplă cerere legată de osemintele lui. Fiecare însă dintre aceşti patriarhi îşi proclamă într-un mod propriu siguranţa în lucrurile viitoare pe care le aşteptau. Moise refuză, … alege, … socoteşte…, pentru că priveşte spre răsplătire (vezi cap. 10.35). Părăseşte, … nu se teme, … rămâne neclintit, … pentru că Îl vede pe Cel care este nevăzut.Credinţa este singura piatră de încercare care permite aprecierea justei valori şi durata relativă a oricărui lucru. În acelaşi timp, este energia lăuntrică prin care pot fi învinse atâtea piedici – mânia lui Faraon, Marea Roşie, Ierihonul – dar şi pofte: plăcerile păcatului sau bogăţiile Egiptului. Da, credinţa este energică şi îndrăzneaţă. Iar dacă exemplul lui Moise ne-ar părea prea înalt, să fim încurajaţi de cel al Rahavei. Oricare ar fi împrejurările, Dumnezeu aşteaptă un rod vizibil al credinţei noastre.