Estera 9:11-22

　　Această zi, a treisprezecea a lunii Adar, care trebuia să marcheze pentru totdeauna masacrul şi dispariţia lui Israel, a devenit, din contră, ziua comemorării triumfului lor şi a anihilării vrăjmaşilor lor. Soarta acestor vrăjmaşi este o dovadă tragică a faptului că atacurile ţintite asupra poporului lui Dumnezeu nu rămân nepedepsite. Cel care-i atinge „se atinge de lumina ochilor Lui“ (Zaharia 2.8; vezi Psalmul 105.12-15).Am putea fi noi subiecte ale unei iubiri mai puţin afectuoase, noi, care suntem parte a poporului ceresc, Mireasa lui Hristos? Israelul în captivitate manifestă clar semnele unei naţiuni „împrăştiate şi pustiite”, ale unui popor „înfricoşător de la începutul lui”, ale unei naţiuni „care tot aşteaptă şi este călcată în picioare“ (Isaia 18.2). Dumnezeu, Căruia acest popor Îi este preţios, deoarece Mântuitorul lumii Se naşte din el, Îşi va pune în acţiune atotputernicia ca să-i scape, pe ei, un neam călcat în picioare de lume.Ce bogată este cartea Estera, despre care înainte am fi putut crede că oferă puţin pentru zidirea noastră! Ce loc Îi oferă ea, ilustrativ, Domnului Isus umilit şi înălţat! Ce orizont deschide ea asupra viitorului lui Israel, asupra odihnei şi bucuriei lor (v. 17), bucurie a împărăţiei care-i aşteaptă în finalul tuturor suferinţelor!