Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Estera 5:1-14 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Estera 5:1-14

  Este un ceas de întuneric şi de teroare pentru poporul lui Mardoheu! Doar o mică speranţă a mai rămas: mijlocirea Esterei înaintea soţului ei, împăratul. Cu toate acestea, riscul este mare! Accesul în curtea palatului este interzis şi, pe de altă parte, cum să spere să-l determine pe orgoliosul monarh să revină asupra unei decizii pe care chiar el a luat-o!? Totuşi, minunea se produce: Dumnezeu îi mişcă inima şi el o primeşte pe regină favorabil. Dar ce contrast este între Ahaşveroş şi Cel cu privire la care Epistola către Evrei ne asigură că are capacitatea desăvârşită de aŞi manifesta compasiunea pentru slăbiciunile noastre, adăugând: „Să ne apropiem deci cu îndrăzneală de tronul harului, ca să primim îndurare şi să găsim har, pentru ajutor la timp potrivit“ (Evrei 4.15, 16)!Aşa cum întrevăzuse Mardoheu (4.14), tocmai pentru acest serviciu special providenţa divină o adusese pe Estera la tron. Oare nu are fiecare tânără creştină, în acelaşi fel, un serviciu clar de îndeplinit în locul unde Domnul a aşezat-o?Sfârşitul capitolului ne arată că nici unul dintre onorurile acordate lui Haman n-au reuşit să-i înmoaie ura implacabilă pe care o nutrea în inimă.