Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Estera 4:1-17 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Estera 4:1-17

  În timp ce împăratul şi Haman „stăteau la băut“, nefericiţii iudei erau cuprinşi de cea mai profundă jale.Profetic, ne aflăm în acea perioadă viitoare numită „necazul cel mare“, care va urma imediat răpirii Bisericii. Două figuri principale vor domina atunci scena: Împăratul, cunoscut drept „Fiara“, conducătorul imperiului roman, şi „Antihristul“, personaj diabolic, a cărui înverşunare faţă de Israel se va sprijini pe puterea civilă a primului. Este momentul în care rămăşiţa lui Israel va putea să se adreseze Domnului conform Psalmului 83: „Iată, vrăjmaşii Tăi se agită ... urzesc cu viclenie planuri împotriva poporului Tău şi se sfătuiesc împotriva celor ascunşi ai Tăi. Ei au zis: «Veniţi şi să-i nimicim ... şi să nu mai fie amintit numele lui Israel»“ (Ps. 83. 2, 3, 4). Cum putem explica ura aceasta al cărei subiect a fost, îi este şi îi va fi întotdeauna poporul Israel (mai mult decât oricând în perioada de care vorbim)? Este rezultatul eforturilor reînnoite şi fără precedent ale lui Satan pentru a se debarasa de Hristos, Mesia, a Cărui reîntoarcere îi va marca nimicirea definitivă. Astfel înţelegem că, dacă în spatele lui Haman se vede în final profilându-se marele Vrăjmaş, în Mardoheu avem, prin contrast, figura remarcabilă a Domnului Isus Hristos.