Estera 2:1-11

　　Capitolul 2 ne conduce în afara palatului lui Assuerus (Ahaşveroş); aici aflăm de existenţa, în Susa şi în restul imperiului, a unui popor călcat în picioare, în suferinţă, a cărui umilinţă contrastează cu fastul de la curte. Imaginea aceasta este asemănătoare cu cea a lui Lazăr subliniată la masa bogatului (Luca 16.19-21). Aceşti oameni sunt iudeii exilului. Ei se află acolo, departe de patria lor, fără templu, fără jertfe, fără împărat, fără unitate naţională. Ei nu avuseseră pe inimă întoarcerea în ţara părinţilor (Ezra 1.3). Prin urmare, ei par să fi fost uitaţi complet de Domnul, al Cărui nume, remarcabil detaliu, nu este menţionat nici măcar o dată în toată această carte.Pot exista perioade în viaţa noastră când, din cauza propriilor erori, ne pierdem bucuria în Hristos şi încetăm să recunoaştem valoarea sacrificiului Său. Nu El, ci lumea domneşte atunci în inimile noastre. Ce stare dureroasă! Totuşi, ne-a uitat Domnul din această cauză? Cartea Estera, prin analogie, ne va arăta că nu se întâmplă aşa niciodată.La poarta palatului îşi avea locul Mardoheu, un israelit din seminţia lui Beniamin. El a adăpostit-o pe tânăra lui verişoară, Estera, care era orfană, şi a vegheat asupra ei cu devotament, chiar şi după ce a fost aleasă printre candidatele la succesiunea Vastiei (v. 11).