Energia divină

„Fac un singur lucru!" (Filipeni 3.14)

Omul care nu are decît un scop în vedere este un om energic. Singura ţintă a unui creştin este Domnul Isus Hristos.

Devotamentul nostru este dorit de Dumnezeu. Pretutindeni, dragostea pentru suflete, care să ne împingă spre a le căuta cu zel, tinde să slăbească. Se poate pierde prima dragoste pentru lucrare, continuînd totuşi să lucrăm. Să dea Dumnezeu să se reaprindă în noi această energie a dragostei!

Este sigur că bogaţii nu intră niciodată în Biserica lui Dumnezeu, fără a mări încercările şi greutăţile. Veţi întîlni bogaţi care fac parte din bunurile lor şi altora, pentru a le uşura sărăcia şi acesta este un lucru foarte preţios; dar pretutindeni unde bogă-ţiile păstrează caracterul lor neschimbat, ele slăbesc puterea Bisericii lui Dumnezeu.

Acolo unde se află energia Duhului este lumină şi un ochi clar, care ne face capabili să recunoaştem că numai Domnul Hristos are preţ şi că tot restul nu preţuieşte nimic; aceasta este ceea ce curăţeşte inima celui răscumpărat.

Avem nevoie să fim împrospătaţi, altfel energia spirituală nu se menţine. Nu progresul în cunoştinţă aduce acest rezultat; ceea ce are impor-tanţă este să rămînem lîngă Dumnezeu. Acolo dragostea, dragostea Sa lucrînd în inimile noastre, se menţine şi se dezvoltă.

Căutîndu-L cu ardoare pe Domnul şi Harul Său, puterea divină va lucra pentru a ne elibera şi a ne face să găsim desfătarea în Domnul Hristos.

Domnul Hristos ne este prezentat în slavă, ca Cel care produce în noi energie pentru a ne face asemenea cu ce este El, potrivit acestei slave. Din contră, cînd este vorba de a întreţine viaţa lăuntrică şi a forma caracterul de credincios, trebuie să ne hrănim cu un Hristos umilit. Acesta este, în parte, subiectul capitolelor 2 şi 3 ale Epistolei către Filipeni. în primul din aceste capitole este vorba de viaţa ascunsă şi de caracterul Domnului Hristos coborît pe pămînt; al doilea ne arată un Hristos Slăvit, ţinta spre care alergăm.

Încercări şi pericole venite de afară, nelinişti fără încetare provenind din interior, unite cu un curaj care nu dă înapoi din faţa nici unui pericol, cu o dragoste pentru sărmanii păcătoşi şi pentru adunare, o dragoste pe care nimic nu o potoleşte, acesta este tabloul vieţii apostolului, pe care îl găsim în 2 Corinteni 11.23-33, viaţă de un devota-ment aşa de deplin, încît atinge inima cea mai puţin sensibilă. Acest exemplu ne face să simţim egoismul nostru şi ne îndeamnă să îngenunchem înaintea Aceluia care era izvorul dătător de viaţă al devotamentului acestui scump apostol şi a cărui slavă îi inspiră acest devotament.

Inimile noastre ştiu ce înseamnă să lase în urmă lucrurile de pe pămînt şi să recunoască valoarea şi perfecţiunea Domnului Hristos; dar iată un lucru de nimic care este înfăţişat ochilor şi care se leagă de noi. Ne interesăm noi atunci mai mult de acest lucru de nimic, care va dispare, decît de toate realităţile stabile care sînt în Domnul Isus Hristos?

Dumnezeu produce în noi dorinţe pe care nimic altceva, decît slava, nu poate să le satisfacă. Duhul Sfînt ne dă putere ca să intrăm chiar de acum în stăpînirea acestor lucruri. Aceasta arată pentru noi însemnătatea de a rămîne în această stare: „Tot ce este vrednic de iubit, orice faptă bună şi orice laudă, acestea să vă însufleţească!" (Filipeni 4.8). Ce bucurie ar umple inima, dacă ar fi aşa! Ce creştere în cunoştinţa şi desăvîrşirea Domnului Isus Hristos, dacă am fi obişnuiţi să fim acolo unde rămîne Dumnezeu! Secretul unui progres real este ALIPIREA PERSONALĂ DE DOMNUL HRISTOS ÎNSUSI