Efeseni 6.14-18

Arme de apărare

Părţile diferite ale armurii prezentate sunt, cu o singură excepţie, arme de apărare. Mijlocul încins, platoşa, încălţămintea, scutul, şi coiful sunt arme de apărare; numai sabia este pentru atac. Apostolul vorbeşte desigur în mod figurativ, pentru că vedem că pe fiecare armă în parte este ceva de un fel moral şi spiritual; sunt deci lucruri care ni s-au dat de Dumnezeu ca să le luăm şi să ne îmbrăcăm cu ele într-un fel practic.

Mijlocul încins cu adevărul, îmbrăcaţi cu platoşa dreptăţii (6.14)Cea dintâi parte a armurii este adevărul; cu el trebuie să avem încins mijlocul. Încingerea mijlocului arată o pregătire pentru activitate. Toate activităţile noastre trebuie să fie delimitate de adevăr. Adevărul trebuie să ne conducă. Adevărul ne este dat de Dumnezeu, dar avem să ne îmbrăcăm cu el, încât să ne stăpânească. Cuvântul lui Dumnezeu este adevărul; dar nu este adevăr în Biblie care să ne apere de la sine, ci adevărul folosit într-un fel practic în orice activitate.Platoşa este dreptatea. Suntem dreptatea lui Dumnezeu în Hristos, însă ea acţionează ca o platoşă când în mod consecvent umblăm în dreptatea practică, acoperind toate părţile noastre vitale de loviturile venite de la nişte adversari plini de putere. Câţi luptători creştini au căzut răniţi în luptă din cauză că punctul lor slab era în dreptatea practică. Crăpături în platoşă pot oferi o deschidere pentru săgeţile duşmanului.

Picioarele încălţate cu pregătirea evangheliei păcii (6.15)În mod normal nu ne-am gândi că încălţămintea ar fi ca o armă; totuşi, deoarece cu încălţămintea noastră venim mereu în contact cu pământul, ea ia acest caracter din punctul de vedere al creştinului. Când contactul nostru cu pământul nu este corect, putem fi atacaţi. Ce înseamnă „pregătirea evangheliei păcii?” nu ca noi să pregătim calea evangheliei într-un sens de evanghelizare (deşi este mult de dorit să facem lucrul acesta), ci noi înşine să venim sub pregătirea lucrată de evanghelia păcii. Dacă picioarele ne sunt încălţate în felul acesta, vom duce pacea evangheliei în toate contactele pe care le avem cu oamenii lumii acesteia, şi ne vom proteja şi pe noi înşine.

A lua scutul credinţei şi coiful mântuirii (6.16,17)Pe lângă toate acestea este credinţa, care lucrează ca un scut; este acea credinţă care înseamnă o încredere practică şi plină de viaţă în Dumnezeu; acea credinţă care îşi îndreaptă privirea spre El şi spre Cuvântul Său, şi nu spre împrejurări, nici spre duşmani. Cu scutul care ne protejează în afară, pe lângă celelalte arme, săgeţile arzătoare ale îndoielii aruncate de cel rău sunt evitate şi stinse.Coiful protejează capul, care împreună cu inima este cel mai important punct de atac asupra unui om. mântuirea, cunoscută, realizată, de care te bucuri şi care lucrează în practică este coiful pentru noi. Când Pavel scria filipenilor: „Lucraţi cu teamă şi tremur mântuirea voastră”(2.12,13) îi îndemna să ia şi să poarte coiful mântuirii.

Sabia Duhului, care poate fi folosită şi ofensiv (6.17)Urmează „sabia Duhului, care este Cuvântul lui Dumnezeu”. Aceasta poate fi folosită şi pentru apărare şi pentru atac. Cuvântul lui Dumnezeu ne va feri de orice atac ne-ar face duşmanul nostru; de asemenea îl va pune pe fugă dintr-o singură lovitură bine dată. Se vorbeşte ca de sabia Duhului, pentru că El l-a insuflat de la început, şi El dă priceperea şi înţelegerea în folosirea lui. Domnul Însuşi este Exemplul nostru măreţ în folosirea acestei săbii, cum citim în Matei 4 şi în Luca 4.

Rugăciuni şi cereri pentru toţi sfinţii (6.18)Domnul nostru este de asemenea Exemplul nostru şi în rugăciune, care ne este poruncită în versetul 18. Evanghelia după Luca subliniază în mod special trăsătura aceasta a vieţii Lui. Pentru că a luat un trup omenesc, El a avut şi poziţia dependentă care este potrivită omului, şi a dus-o la perfecţie întotdeauna. De aceea rugăciunea I-a caracterizat viaţa şi urmează să ne-o caracterizeze şi pe a noastră. Rugăciunea trebuie să fie resursa noastră, şi în mod special în lupta despre care am vorbit. Cuvântul lui Dumnezeu este în adevăr sabia Duhului. Dar tocmai pentru că aşa este ea, o putem mânui cu rezultate numai dacă ne rugăm în orice timp „în Duh”. Fără o dependenţă continuă de Dumnezeu, nu putem purta cum trebuie nicio parte a armurii.Rugăciunile noastre trebuie să aibă această seriozitate indicată de cuvântul cerere; şi ele trebuie însoţite de veghere. Avem să fim atenţi să evităm tot ce ar fi nepotrivit cu cererile noastre, pe de o parte, şi să primim cu bucurie răspunsul la cererile noastre, pe de altă parte. Aceasta înseamnă intensitate şi realitate în rugăciunea noastră, încât rugăciunile să fie în adevăr o forţă, nu o închipuire.Să nu fim limitaţi în rugăciunile noastre. avem să începem cu noi înşine, fără îndoială, dar să nu ne oprim aici. Să ne lărgim cererile ca să includem pe „toţi sfinţii”. După cum toţi sfinţii au nevoie de înţelegerea adevărului (cap.3.18), tot aşa întinderea rugăciunilor noastre nu poate fi mai mică decât „toţi sfinţii”. Întinderea rugăciunilor noastre este lărgită până la „toţi oamenii” în 1 Timotei 2.1. totuşi Efeseni este în mod predominat epistola Adunării şi de aceea „toţi sfinţii” este circumferinţa prezentată aici.