Efeseni 5.9-13

Rodul luminii şi despărţirea de lucrurile neroditoare ale întunericului 

Versetul 9 explică ce anume va străluci ca „rod al luminii”. Trei cuvinte îl prezintă ca un sumar: bunătatea, dreptatea şi adevărul. Cele opuse lor – răul, nelegiuirea, nedreptatea – trebuie cu totul înlăturate. Umblând în felul acesta ca nişte copii ai luminii, vom deosebi ce este plăcut lui Dumnezeu; vom pune la probă nu raţionând ci într-un fel practic. Punem lucrurile la probă şi în felul acesta învăţăm pentru noi înşine prin experienţă.Viaţa celui credincios s-ar putea rezuma deci la aducerea rodului luminii, deoarece el este un copil al luminii, în timp ce menţine o separare completă de faptele neroditoare ale întunericului, pentru că el nu mai este în întuneric. În adevăr, el are să meargă şi mai mult, şi le dezaprobă. Acest cuvânt, a dezaproba, se întâlneşte iar în versetul 13 şi are sensul de „ a da pe faţă” sau „a expune”. Înseamnă a da lucrurile pe faţă, ca lumina, în adevăratul lor caracter. Dacă un credincios străluceşte în adevăratul caracter, întreaga lui viaţă va avea acest efect, aşa cum Stăpânul lui a făcut într-o măsură supremă. Fără îndoială, pot fi multe ocazii când sunt necesare cuvinte asemănătoare.Pasajul de care ne ocupăm pune asupra noastră o responsabilitate foarte mare. Tocmai aici începe neînţelegerea şi necazul cu lumea. Oamenii nu obiectează de obicei când este vorba de partea care se arată bună a creştinătăţii: cuvintele plăcute şi faptele plăcute au aprobarea lor. Necazul începe când se menţine sfinţenia. Iar sfinţenia, aşa cum arată versetele acestea, cere să nu avem nicio comuniune cu răul – nici cu cei care fac răul (v.7), nici cu lucrările lor (v.11). Când un credincios umblă pe o cale separată, ala cum se porunceşte aici, şi se arată a fi copil al luminii, atunci el trebuie să aştepte furtuni. Aşa a fost într-un fel superlativ cu Domnul şi Stăpânul nostru. „Dumnezeu este dragoste” a fost întotdeauna un text mai popular decât „Dumnezeu este lumină”Calitatea specifică luminii este că ea dă pe faţă toate lucrurile care vin înaintea razelor ei. adevărul lucrurilor devine simplu şi de aceea unul care practică adevărul spune bun-venit luminii, în timp ce cel care face răul urăşte lumina şi se fereşte de ea. Dumnezeu este lumină în Sine Însuşi; cei credincioşi sunt numai „lumină în Domnul”, întocmai cum luna este o lumină pentru noi, în măsura în care faţa ei este în lumina soarelui. De aceea şi noi, ca şi luna, trebuie să rămânem în lumina marelui nostru Luminător, Hristos Însuşi. Lucrul acesta este foarte bine indicat în versetul 14.