Versetul zilei

Orice binefacere și orice dar desăvârșit este de sus, coborând de la Tatăl luminilor, la Care nu există schimbare sau umbră de mișcare.

Iacov 1:17 (NTR)

Efeseni 5.3,4 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Efeseni 5.3,4

Lucrările firii păcătoase nici să nu fie numite printre sfinţi

Dragostea reală, de un fel divin, nu admite nicidecum relele care vin din firea păcătoasă. De aceea lucrările acestea trebuie să nu aibă nici un loc printre sfinţi, şi nici chiar să nu fie numite printre ei. lucrurile ca acelea specificate în versetul 3 sunt atrăgătoare pentru instinctele înrădăcinate adânc în natura omului căzut, şi facem bine nu numai să ne ferim de aceste lucruri, dar şi de contaminarea care este pricinuită de gândirea la ele. Nu putem vorbi despre ele fără să gândim la ele, chiar dacă le condamnăm în vorbirea noastră. De aceea să nu ne permitem ca vorbirea noastră să coboare la nivelul nechibzuinţei sau al glumei. Un creştin nu este nici nechibzuit, nici glumeţ, de aceea să fim atenţi la conversaţiile noastre. „Mulţumirea” se potriveşte să fie pe buzele celor iertaţi, ea stă bine copiilor lui Dumnezeu.