Efeseni 4:2

Adunarea, un câmp imens pentru cultivarea harurilor din versetul 2

Îndemnurile cuprinse în cea dintâi parte a capitolului 4 până la versetul 16 au în mod evident în vedere chemarea noastră, nu ca persoane individuale, cât mai ales ca mădulare ale trupului lui Hristos, adunarea. Câte neînţelegeri au loc în adunările sfinţilor! O experienţă chiar mică a vieţii de adunare ar fi de ajuns să ne convingă de acest lucru. De aceea este aici un câmp imens pentru cultivarea harurilor deosebit de frumoase enumerate în versetul 2. Smerenia te face să nu te gândeşti că tu ai fi cineva. Blândeţea, opusă afirmării eului tău, este desigur un produs direct al smereniei. Îndelunga-răbdare, opusă spiritului grăbit de a critica pe alţii, este capitolul smereniei şi al blândeţii. Cânt toate acestea trei sunt la lucru, cât de simplu şi cu bucurie ne îngăduim unul pe altul în dragoste. Să punem în legătură dragostea cu ceea ce am văzut mai înainte în capitolul 3. Înrădăcinaţi şi întemeiaţi în dragoste, şi cunoscând cel puţin ceva din dragostea lui Hristos care întrece cunoştinţa, noi înşine vom fi făcuţi în stare să privim la toţi sfinţii cu ochii dragostei, chiar şi la aceia dintre ei care potrivit firii sunt cel mai puţin demni de iubire.