Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Efeseni 4.12-15 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Efeseni 4.12-15

Scopul pe care îl au darurile

Obiectivele avute în vedere prin primirea acestor daruri sunt precizate în versetele 12-15. Sfinţii trebuie să devină desăvârşiţi, fiecare calificat să-şi ia locul în trupul lui Hristos. Lucrarea de slujire trebuie continuată şi în felul acesta trupul să fie zidit. Şi toată această lucrare urmează să se continue până ce scopul pe care îl are Dumnezeu cu privire la trup va ajunge la împlinire. Până atunci darurile rămân. Darurile din acest pasaj, să ne reamintim, nu sunt doar anumite puteri încredinţate unora, ci sunt mai ales oamenii care au capacităţile acestea, oferite ca daruri adunării. Profeţii neinspiraţi, împreună cu evanghelişti, şi cu păstori şi învăţători, se găsesc în adunare şi în zilele noastre.Obiectivul final pe care îl au aceste daruri este precizat în versetul 13. Trebuie să ajungem la „starea de om matur” şi aceasta potrivit măsurii pe care Dumnezeu o are pentru noi. Ca trup al lui Hristos avem să fim „plinătatea Sa” (cap.1.23) şi să ajungem la măsura staturii acestei plinătăţi. Vom ajunge acolo în unitate – acea unitate care izvorăşte din credinţa înţeleasă din plin şi prin Fiul lui Dumnezeu cunoscut cu adevărat.Din nou, obiectivul lui Dumnezeu în legătură cu darurile ne este adus înainte în versetele 14,15, dar de data aceasta ca fiind obiectivul imediat, nu cel final. Şi anume, vom fi caracterizaţi de o creştere spirituală în aşa fel încât în loc să fim bătuţi de valuri ca o corabie fără ancoră, şi expuşi învăţăturilor false, vom ţine adevărul în dragoste şi vom creşte în toate până la asemănarea cu El, care este Capul nostru.