Efeseni 2.2,3

Cei dintre naţiuni trăiau potrivit lumii şi diavolului – iar iudeii trăiau în poftele lor

În versetele 2 şi 3 întâlnim din nou deosebirea dintre „voi” – naţiunile, si „noi” – iudeii. Totuşi şi unii şi alţii îşi desfăşurau viaţa în tot ce era rău. Umblarea naţiunilor este arătată a fi caracterizată îndeosebi de lume şi de diavolul, deoarece ei urmau nişte dumnezei falşi, în spatele cărora era puterea demonilor. Umblarea iudeilor era caracterizată îndeosebi de poftele firii păcătoase, aşa cum ne spune versetul 3. Ei nu se închinau demonilor, dar din fire erau copii ai mâniei, ca şi ceilalţi. Aceiaşi învinuire poate fi adusă astăzi împotriva celor care sunt în mod deschis nereligioşi, cât şi a acelora care au o formă de evlavie, totuşi îşi urmează „poftele firii păcătoase şi ale gândurilor lor”. Poftele gândirii pot fi deseori foarte atractive şi chiar cu o aparenţă intelectuală, totuşi cu totul înstrăinate de Dumnezeu.Aşa eram noi, atât iudei cât şi naţiuni. Eram în acelaşi timp morţi în greşeli şi în păcate, şi totuşi activi în tot felul de rele. Eram foarte vioi pentru orice era rău, totuşi în întregime morţi faţă de Dumnezeu. Fiind morţi faţă de Dumnezeu, eram fără nicio posibilitate în noi înşine de a ne îndrepta: singura speranţă era în El. De aceea avem aceste cuvinte măreţe cu care începe versetul 4: „Dar Dumnezeu…”