Efeseni 2:19-22

Împreună cetăţeni cu sfinţii, oameni din casa lui Dumnezeu; clădirea (2.19-22)Fiind stabilite aceste fapte glorioase, apostolul îi aduce pe aceşti credincioşi dintre naţiuni în înălţimea privilegiului lor spiritual. Ei nu mai erau nici străini, nici locuitori vremelnici, şi nici noi nu mai suntem; mai mult suntem împreună cetăţeni cu sfinţii şi din casa lui Dumnezeu, şi zidiţi pe temelia pe care Dumnezeu a pus-o. Sunt folosite trei imagini în aceste versete de încheiere – cetatea, casa, clădirea. Se pare că am fi introduşi încetul cu încetul spre ceea ce este cel mai intim.Suntem împreună cetăţeni cu sfinţii. Acesta este mai degrabă un gând general. Dumnezeu a pregătit o cetate cerească pentru credincioşii din zilele Vechiului Testament, care au să se bucure de o parte cerească. Acest fapt este precizat în Evrei 11.16. În toată această parte cerească sunt primiţi toţi credincioşii din timpul nostru. Privilegiile ei sunt ale noastre, pentru că numele noastre au fost scrise în cer (Luca 10.20); fiind înscrise în acea carte, putem spune că cetăţenia noastră este acolo.O casă este un loc de mai multă intimitate decât o cetate. Iar noi suntem nu numai cetăţeni, dar şi oameni din casa lui Dumnezeu. Aceasta înseamnă că suntem aduşi aproape şi avem o mare libertate în primirea noastră; dar aceasta de asemenea înseamnă că suntem răspunzători să purtăm caracterul Aceluia de a cărui casă aparţinem.Când ajungem la ideea clădirii avem să ne considerăm pe noi înşine ca nişte pietre – ca material potrivit pentru structura ei – iar pe Dumnezeu Însuşi ca Ziditorul, pe de o parte, şi ca Acela care locuieşte în locul preasfânt al templului, pe de altă parte. Casa Domnului este acolo unde poţi privi „frumuseţea Domnului (Ps.27.4). În templul lui Dumnezeu „totul strigă: glorie!”(Ps.29.9). Este în adevăr o intimitate extraordinară să fim astfel „uniţi împreună” (v.21) pe temelia apostolilor şi profeţilor, piatra din capul unghiului fiind Isus Hristos Însuşi, toate arătând gloria lui Dumnezeu. Partea minunată a acestui fapt se arată şi mai mare când ne amintim că noi nu eram nimic altceva din fire decât oameni dintre naţiuni.

Clădirea privită din două puncte de vedere: ca o lucrare care creşte şi ca locuinţă a lui Dumnezeu (2.21,22)A treia imagine, cea a clădirii, are două aspecte. Este mai întâi clădirea văzută ca o lucrare progresivă în tot timpul cât suntem pe aici pe pământ şi ajungând să fie completă în glorie, deşi aici fiecare piatră adăugată este pregătită împreună într-un mod corespunzător. Când va fi completă, va fi totul spre gloria lui Dumnezeu.În al doilea rând, clădirea este văzută ca o locuinţă a lui Dumnezeu în veacul de acum – un lucru complet în orice moment, deşi cei care o compun se schimbă. Tot timpul, din ziua Cincizecimii, Dumnezeu locuieşte în Adunare prin Duhul – în această Adunare care este formată din toţi cei credincioşi în care locuieşte Duhul Sfânt, în orice moment. El nu locuieşte în temple făcute de mâini, ci în această casă în care poate locui prin Duhul Său.

Adunarea este zidită împreună în Hristos şi Dumnezeu locuieşte în ea în Duh (2.21,22)Să nu trecem cu vederea cele două cuvinte cu care încep amândouă versetele 21 şi 22: „în care”. Când am citit despre binecuvântările în care suntem aduşi individual am văzut că toate erau ale noastre în Hristos. Acelaşi lucru este şi când privim la binecuvântările în care suntem aduşi în mod colectiv. Toate sunt în Hristos. Adunarea este zidită împreună în Hristos, şi Dumnezeu locuieşte în ea în Duh.Aceste lucruri nu sunt doar idei, ele sunt realităţi măreţe. Dacă din întâmplare ele par străine urechilor noastre, oare aceasta nu este pentru că suntem mai familiarizaţi cu ceea ce a făcut omul din adunare, schimbând-o potrivit propriilor lui idei, decât cu ceea ce este în adevăr adunarea potrivit gândului lui Dumnezeu? Şi să ne amintim, toate schimbările şi adoptările greşite ale oamenilor vor trece, însă lucrarea mâinii lui Dumnezeu va rămâne. De aceea mai bine este să ne grăbim să înţelegem noi înşine ce a făcut Dumnezeu să fie adunarea, altfel prea mult din slujirea noastră se va pierde şi noi înşine vom fi din nefericire nepregătiţi pentru ceea ce se va descoperi când va veni Domnul, şi într-o clipire de ochi adunarea se va prezenta împreună potrivit lucrării divine şi nicidecum potrivit organizării omului.