Efeseni 2.17

Vestea bună adusă chiar de Hristos Însuşi

După ce a făcut acest lucru şi în felul acesta a realizat marea bază a împăcării, El Însuşi a acţionat ca Trimis al păcii şi la naţiuni şi la iudei. Cei dintâi erau „departe” în vechea dispensaţie , iar cei din urmă erau „aproape”. Afirmaţia aceasta merită o deosebită atenţie. Hristos este prezentat ca un Predicator către naţiuni şi către iudei, după ce a fost pe cruce, după ce a înviat. Totuşi, după cât ni se spune în Scriptură, E niciodată n-a mai fost văzut şi auzit de vreo persoană neîntoarsă la Dumnezeu, de când a fost răstignit pe cruce şi a fost înmormântat. El S-a arătat după înviere ucenicilor Săi şi le-a vorbit de pace – dar când a predicat El pacea, atât iudeilor cât şi naţiunilor? Singurul răspuns pe care-l putem da este: niciodată în Persoana Sa. El a făcut lucrul acesta prin intermediul predicii apostolilor sau cu alte cuvinte, printr-un delegat.Acest fel de vorbire s-ar putea să fie oarecum neobişnuit, dar se găseşte şi în altă parte în Biblie. Un exemplu izbitor este 1 Petru 3.19, iar versetul 11 din capitolul 1 din aceiaşi epistolă ne prezintă un gând foarte asemănător. Dacă versetul din 1 Petru 3 este citit în lumina dată de Efeseni 2.17 vom fi scutiţi de explicaţiile greşite ale celui dintâi pasaj, pentru că nu poate fi îndoială că predicarea despre care este vorba aici era cea a apostolilor şi a altor slujitori ai lui Hristos, care în cei dintâi ani ai creştinismului au dus până în depărtări vestea bună a păcii.