Efeseni 2:15-16

A înlăturat vrăjmăşia şi a creat din cei doi un singur om nou (2.15)Vrăjmăşia era în legătură cu „legea poruncilor (exprimată) în rânduieli”. Legea lui Moise conţinea multe porunci morale care n-au fost anulate, dar erau şi multe rânduieli ceremoniale în legătură cu ele. Aceste reguli ceremoniale separau pe Israel de celelalte popoare, făcând din ei un popor deosebit în obiceiurile lor; şi în adevăr, ele aveau intenţia să facă acest lucru. Aceste rânduieli au fost anulate pentru credincioşi în moartea lui Hristos, şi îndată această cauză mare a duşmăniei a fost înlăturată. Fapte 21.20-26 arată cât de puţin era înţeles acest lucru de cei dintâi credincioşi din Ierusalim, şi cum chiar Pavel însuşi se pare să fi fost pentru moment abătut de la ceea ce scrie aici. Vedem de asemenea în acest pasaj cât de mare era duşmănia din partea iudeilor; la aceasta, naţiunile au răspuns la fel şi din plin.După ce a desfiinţat vrăjmăşia, Hristos a făcut ca acei doi să fie una în Sine Însuşi. Nu înseamnă că naţiunile sunt una cu iudeii, ci că un iudeu în Hristos este acum în mod absolut una cu cel dintre naţiuni în Hristos. Amândoi se află într-o poziţie şi condiţie cu totul noi şi originale înaintea lui Dumnezeu. Nu mai sunt doi oameni, ci un singur om, şi acest om în întregime nou. Aceasta este o rezolvare completă a dificultăţii duşmăniei – „făcând pace”. Doi oameni se pot certa. Un singur om însă nu poate. Şi el nu este înclinat să facă acest lucru, pentru că este un nou fel de om. În toate acestea ne gândim desigur la ceea ce a împlinit Dumnezeu într-un fel abstract, adică potrivit caracterului lui esenţial şi fără introducerea acelor modificări găsite în practica noastră, din cauză că firea păcătoasă este încă în noi.

Un singur trup (2.16)Versetul 16 ne aduce şi un alt gând. Nu numai că acei credincioşi dintre iudei şi credincioşi dintre naţiuni sunt un om nou – ceea ce exprimă caracterul lor cel nou – ci ei formează un singur trup, şi în felul acesta împăcaţi cu Dumnezeu. Împăcarea era necesară pentru că amândoi erau într-o stare de vrăjmăşie faţă de Dumnezeu, fiind totodată într-o stare de vrăjmăşie şi între ei. Din nou, trebuie notat, este introdusă moartea lui Hristos, de data aceasta prin cuvântul „cruce”. Prin ea a omorât vrăjmăşia faţă de Dumnezeu, care era în inimile celor doi, şi nu numai vrăjmăşia pe care o aveau între ei.