Efeseni 1:5-7

Predestinaţi ca fii, după buna plăcere a voii Sale (1.5-6)Versetul 5duce lucrurile un pas mai departe. Dumnezeu a avut în gândul Său o anumită relaţie pentru noi şi ne-a destinat pentru relaţia aceasta atunci când ne-a ales, anume starea şi locul de fii. Aceasta nu era o necesitate din partea noastră. Am fi fost foarte fericiţi dacă, după ce am fi fost scăpaţi de păcatele noastre, a, fi fost rânduiţi pentru un loc printre slujitorii Săi. Relaţia în care am fost aduşi nu este potrivit nevoii noastre, ci „după buna plăcere a voii Sale”. Cât de mulţumitori trebuie să fim că plăcerea voii Sale este atât de minunată! Acum suntem fii ai lui Dumnezeu, dar când vom ajunge în cer vom fi în demnitatea şi gloria deplină a fiilor. Atunci în adevăr se va arăta gloria harului Său şi rezultatul va fi lauda eternă.

Favoare, răscumpărare, iertare (1.6-7)În timp ce se înfăptuieşte acest scop glorios, se arată anumite trepte care ne sunt detaliate: favoare, răscumpărare, iertare. De obicei noi privim în jos la ceea ce este mai simplu şi fundamental. În înţelegerea noastră a lucrurilor, începem cu iertarea păcatelor. După aceea poate pricepem sensul răscumpărării pe care o avem în sângele lui Hristos şi începem să experimentăm libertatea adusă de răscumpărare. Apoi, deasupra acesteia vine descoperirea faptului că nu numai că am fost eliberaţi de sclavie, dar şi stăm într-o poziţie de favoare înaintea lui Dumnezeu, în însăşi acceptarea lui Hristos, care este Cel Preaiubit. Felul cum este El acceptat dă caracterul şi este măsura acceptării şi pentru noi. În Coloseni 3.12 se vorbeşte de sfinţi ca de preaiubiţi ai lui Dumnezeu, şi aceasta desigur decurge din faptul că ei şi-au primit favoare în Cel Preaiubit.

Bogăţiile harului Său (1.7)Toate acestea, atât răscumpărarea cât şi iertarea, sunt ale noastre „după bogăţiile harului Său”. Eram în sărăcia adusă de păcatele noastre, şi aceasta a devenit ocazia de a se arăta bogăţiile harului Său. Dacă citim în 1Împăraţi 10 vedem cum Solomon i-a dat reginei din Seba tot ce dorea ea, şi apoi ea a fost depăşită cu ce i-a dat el „după dărnicia împărătească”. El i-a satisfăcut dorinţele ei cele multe şi apoi a trecut dincolo de ele, în măreţia generozităţii regale. Dumnezeu a lucrat după bogăţiile harului. Însăşi iertarea păcatelor pe care ne-a dat-o a fost într-un fel şi cu o demnitate deplină de la Dumnezeu, care este măreţ şi îndurător.