Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Efeseni 1.13,14 (F. B. Hole)

de F. B. Hole - 09 Ianuarie 2017

Efeseni 1.13,14

Auzirea evangheliei, credinţa în Hristos şi pecetluirea Duhului Sfânt

Când trecem de la versetul 12 la versetul 13 observăm o schimbare în pronume, de la „noi” la „voi”. Scriind „noi, care mai dinainte am nădăjduit în Hristos”, gândul apostolului se îndrepta la sfinţii care proveneau din Israel, incluzându-se pe sine însuşi, în timp ce „voi” se referea la sfinţii veniţi dintre naţiuni. Credincioşii dintre iudei erau asemenea celor dintâi fructe ale poporului lor. Curând o rămăşiţă restabilită a lui Israel va fi spre lauda Domnului pe pământ. Dar cei care s-au încrezut în Hristos mai înainte, în timpul perioadei evangheliei, vor avea parte de chemarea cerească şi vor fi spre lauda Lui în locurile cereşti.Totuşi în toate acestea au luat parte deplin credincioşii dintre naţiuni. Au auzit şi ei evanghelia care le-a adus mântuirea şi crezând-o, au fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt, care este arvuna moştenirii. În caracterul Său de pecete, Duhul i-a însemnat ca aparţinând lui Dumnezeu. Ca arvună, El este garanţia moştenirii care ne aşteaptă, de asemenea El dă şi pregustarea binecuvântărilor care sunt în legătură cu ea.Să observăm ordinea care ne este adusă înainte în versetul acesta. Întâi, auzirea evangheliei; în al doilea rând, credinţa în ea; în al treilea rând, primirea Duhului. Ordinea aceasta nu se schimbă. Niciodată nu credem înainte de a auzi. Niciodată nu primim înainte de a crede. Dacă cineva ar întreba: „Am primit eu Duhul Sfânt?” ar trebui să-i punem întrebarea de mai înainte: „Ai auzit şi ai crezut evanghelia mântuirii tale?” . Una rezultă din cealaltă.Din nou, va trebui să notăm faptul că nu numai că am crezut în Hristos, dar am fost pecetluiţi cu Duhul Sfânt al promisiunii în Hristos: „În care ….aţi fost pecetluiţi”. Toate se găsesc a fi în Hristos. Duhul Sfânt este o Persoană divină în Dumnezeire şi trebuie distinsă de Hristos, totuşi nu trebuie să-L separăm cu totul de Hristos în gândurile noastre. Aşa este cazul cu toate cele trei Persoane sfinte. Trebuie distinse, dar nu separate. Duhul a fost trimis de Hristos de la Tatăl, şi în Hristos El ne-a pecetluit. Şi ne-a pecetluit până ce întreaga stăpânire cumpărată prin moartea de pe cruce va fi răscumpărată de ultima putere împotrivitoare care caută să ne ţină în robie; adică, până la venirea Domnului. Duhul este dat ca să rămână cu noi pentru totdeauna. Îl putem întrista, dar nu-L putem înlătura.