Versetul zilei

Dumnezeul oricărui har, care v-a chemat în Hristos Isus la slava Sa veșnică, după ce veți suferi puțină vreme, vă va desăvârși, vă va întări, vă va da putere și vă va face neclintiți.

1 Petru 5:10 (VDC)

Eclesiastul 7:16-29 - Jean Koechlin

de Jean Koechlin - 01 Decembrie 2016

Eclesiastul 7:16-29

Ce semnifică recomandarea pe care o găsim în versetul 16? Cumva că riscăm să devenim prea riguroşi în umblarea noastră? Cu siguranţă nu înseamnă aceasta! Nu vom avea niciodată o conştiinţă prea sensibilă. Există însă un pericol căruia îi cad victimă deseori cei de curând întorşi la Dumnezeu: acela de a fi exageraţi în atitudinile sau în cuvintele lor, acestea depăşind măsura credinţei pe care o au. În acelaşi timp îi critică cu uşurinţă pe ceilalţi creştini, iar aceasta pur şi simplu deoarece încă nu se cunosc pe ei înşişi (Romani 12.3).Versetul 21 ne prezintă cealaltă latură, a criticilor cărora, de data aceasta, noi înşine le suntem ţinta. Dacă avem aprobarea Domnului, nu trebuie să le punem la inimă. „Cel care se teme de Dumnezeu iese din toate“ (v. 18), este învăţat să facă faţă situaţiilor celor mai periculoase. Printre aceste pericole, versetul 26 menţionează „femeia a cărei inimă este (ca nişte) laţuri … şi ale cărei mâini sunt lanţuri“. Cel care-I este plăcut lui Dumnezeu (adică acela care se teme de El şi Îl ascultă) poate avea încredere că va fi păzit şi că va scăpa, dar „cel păcătos va fi prins de ea“. Două istorii opuse ilustrează acest avertisment: cea a lui Iosif (Geneza 39.7…) şi cea, tragică, a lui Samson trădat de Dalila (Judecători 16.4…). Tineri creştini, să medităm mai mult asupra acestor două exemple!