Eclesiastul 6:1-12

„În adevăr, orice om care stă în picioare este numai o suflare… În adevăr, omul umblă ca o umbră; în adevăr, se frământă în zadar, îngrămădeşte bunuri şi nu ştie cine le va strânge…“. Experienţa Eclesiastului confirmă aceste certitudini din Psalmul 39.5,6. Omul, mediul lui, activitatea lui, toate acestea sunt trecătoare. Numai sufletul său există pentru totdeauna şi, în general, tocmai de suflet se ocupă cel mai puţin. „Toată truda omului este pentru gura lui“; sufletul nu i se satură cu bunuri (v. 7). Domnul ne relatează istoria acelui bogat care-şi înşela propriul suflet, oferindu-i bunuri pământeşti (Luca 4.4; 12.6-20). Nu avem o strângere de inimă când ne gândim la multitudinea de existenţe irosite, la cumulul de abilităţi şi de energii consacrate, pentru ce? … pentru a urmări încoace şi încolo ţeluri la fel de inconsistente şi de trecătoare ca şi vântul nestăpânit. Chinuindu-se astfel, fără odihnă (v. 5) şi fără fericire (v. 6), aceste vieţi vor fi trecut „ca o umbră“ (v. 12) şi totuşi vor trebui să-I dea socoteală lui Dumnezeu. Creştini, aceasta trebuie să ne deschidă şi nouă ochii! Nu vom mai avea ocazia să ne reîncepem viaţa. Să fie deci folosită în întregime pentru Domnul!