Eclesiastul 2:12-26

„Ce folos are omul din toată truda…?“ era prima întrebare pusă de Eclesiast (cap. 1.3). „Niciun folos“ a răspuns versetul 11. În ce priveşte prezentul, se frământă, zilele lui sunt durere, iar îndeletnicirea lui, trudă; nici noaptea nu are odihnă (v. 22, 23). Iar cât despre viitor, realizează că nimic nu este stabil.În faţa acestui tablou disperant (v. 20), ce va face copilul lui Dumnezeu? Lui nu-i este interzis să iubească viaţa şi să vadă zile fericite aici, pe pământ. Aceasta însă nu va fi străbătând lumea în căutarea unei fericiri iluzorii. Partea lui este să împlinească aceste cerinţe: „…să-şi păzească limba de rău, … să facă binele, … să caute pacea…“ (1 Petru 3.10,11; când nu suntem fericiţi, îi acuzăm atât de liber pe alţii!). Pe de altă parte, munca este necesară, dar ea trebuie făcută paşnic, împlinită pentru Domnul, nu pentru a ne servi propria ambiţie (2 Tesaloniceni 3.12; Coloseni 3.23-25). Dragi prieteni, fie ca nimeni să nu se întrebe: Care este scopul muncii mele? Pentru că lucrurile nu au nicidecum aceeaşi înfăţişare atunci când sunt privite în lumina soarelui ca atunci când sunt privite în lumina eternităţii. Numai veşnicia va arăta ce este cu adevărat de folos.