Eclesiastul 11:1-10

„Faţa apelor“ ar putea părea locul cel mai puţin adecvat pentru a răspândi acolo pâinea (v. 1). Această pâine însă este Cuvântul vieţii, iar apele ne vorbesc despre lume, în starea ei de tulburare şi de agitaţie. Şi este bine că Domnul ne cheamă să răspândim evanghelia cu largheţe (v. 2), fără să privim la greutăţi (v. 4), fără să punem întrebări (v. 5; Ioan 3.8) şi fără să slăbim ritmul (v. 6). Iar dacă avem tendinţa apoi să ne atribuim vreun merit, să ne amintim de sfârşitul versetului 5: „Dumnezeu, care face totul“. Versetul 3 evocă harul, esenţa evangheliei (Isaia 55.10,11), însă – în aceeaşi măsură, de fapt – anunţă şi judecata.„Bucură-te, tinere, în tinereţea ta, … umblă pe căile inimii tale…“ – este filosofia multor tineri nepăsători. Sfârşitul frazei însă este o adevărată provocare la a-i aduce să reflecteze: … „dar să ştii că, pentru toate acestea, Dumnezeu te va chema la judecată“ (v. 9). «Da, Dumnezeu îţi va cere socoteală pentru fiecare nebunie de-a ta. Pentru cine şi pentru ce ai trăit? „Toate acestea“ nu se mărginesc la pământ. Există un Dumnezeu şi acest Dumnezeu este Judecător.» (H.R.). Prieten cititor încă neîntors la Dumnezeu, fie ca acest avertisment să te conducă la versetul 1 din capitolul 12!