Eclesiastul 1:1-18

Cartea Eclesiastul poate fi rezumată prin aceste cuvinte ale Domnului Isus: „Oricui bea din apa aceasta îi va fi iarăşi sete“ (Ioan 4.13). Fântâna din Sihar este imaginea lumii aride şi amăgitoare, unde nu se poate găsi o fericire de durată. Cea mai mare parte a oamenilor seamănă cu sărmana samariteancă. Nu sunt gata să primească apa vie, darul fără plată al Fiului lui Dumnezeu, decât după ce, de nenumărate ori, vor fi făcut experienţa că „apa“ de pe pământ nu poate în niciun fel potoli setea sufletului (comp. cu Ieremia 2.13). Ei bine, această experienţă a fost făcută; ea se găseşte consemnată în această carte pentru ca noi să nu mai avem nevoie să o începem din nou! Şi a fost făcută de cineva care, prin înţelepciunea şi prin măreţia lui, era şi calificat să cerceteze „tot ce se face sub ceruri“ (v. 13). Eclesiastul (sau Predicatorul) nu este altul decât Solomon, împărat la Ierusalim. Mărturia lui are întotdeauna aceeaşi valoare, pentru că „nu este nimic nou sub soare“ (v. 9). Multe lucruri, fără-ndoială, şi-au schimbat înfăţişarea, însă inima omului a rămas identică, iar consecinţele păcatului sunt întotdeauna acolo: „Ce este strâmb nu poate fi îndreptat şi ce lipseşte nu poate fi numărat“ (v. 15).